Home Actualitate Magistrații nu renunță la proteste

Magistrații nu renunță la proteste

DISTRIBUIŢI

Președintele onorific al Asociației Magistraților din România, judecătorul Viorica Costiniu (foto), a declarat, ieri, după întâlnirea cu grupul PD-L din Senat, că justiția nu va înceta protestele, chiar dacă unele amendamente la legea salarizării le vor fi introduse în lege. Costiniu a precizat că reprezentanții justiției s-au adresat premierului pentru o discuție pe problemele din domeniu încă din luna ianuarie. La rândul său, Cristian Danileț, președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a precizat că protestele vor înceta abia atunci când există un angajament ferm și cert din partea clasei politice că se rezolvă problema subfinanțării cronice a justiției. Dănileț a explicat că judecătorii au votat deja că nu vor face parte din Birourile Electorale care se vor constitui cu prilejul alegerilor prezidențiale. În acest context, senatorul PD-L Iulian Urban a declarat că blocajul din justiție vine pe fondul lipsei de comunicare cu puterea executivă și legislativă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.