Home Actualitate Mecanismul fraudei Byotech – Oil Terminal Constanța

Mecanismul fraudei Byotech – Oil Terminal Constanța

DISTRIBUIŢI

Am prezentat în articolele precedente un număr de date cu privire la rețeaua clădită în jurul societății Oil Terminal, obiectiv strategic al României, parazitat de clanuri transpartinice care pun în primejdie funcționarea întreprinderii până într-acolo încât, recent, societatea a fost gata-gata să se aleagă cu suspendarea de către ANAF a calității de antrepozit fiscal și obligația plății unei sume egale aproape cu profitul pe întreg anul în curs. Mecanismul fraudei nu este unul simplu, iar pentru a demantela operațiunea am consultat numeroase documente aflate în posesia noastră. Tunul Byotech, respectiv acțiunea premeditată de prejudiciere a Oil Terminal, este un model de acțiune infracțională, iar actualul director general arată cu degetul acuzator către fosta conducere – omițând să precizeze că membri ai actualei sale echipe manageriale sunt direct implicați. Am încercat în cele ce urmează o prezentare pe scurt a detaliilor țepei trase Oil Terminal, așa cum rezultă din notele aflate în posesia noastră.

De la semințe de dovleac și ulei de pește la trafic cu motorină

Societatea Byotech Prod srl, din Ploiești, Prahova, are ca domeniu de activitate principal, conform codului (CAEN) 1541 – fabricarea uleiurilor și grăsimilor brute – producția de uleiuri vegetale brute: ulei de măsline, floarea-soarelui, soia, rapiță, in; semințe de dovleac etc.; clasă care mai include de asemenea – extragerea uleiurilor de pește și din mamifere marine, turtele și alte produse reziduale ale fabricării uleiului. Cum a ajuns o astfel de societate să aibă un rol în traficul de produse petroliere, conectată la rețele infracționale de traficanți cu greutate și mai ales cum a fost introdusă această firmă pe poarta Oil Terminal?
Reprezentanții Gărzii Financiare Constanța execută chiar în această perioadă o anchetă ce privește tunul Byotech tras societății Oil Terminal și sperăm că vom avea cât de curând la dispoziție rezultatele anchetei.
Până una, alta materialele primite la redacție indică – referitor la derularea afacerilor ilegale cu motorină – sprijinirea grupurilor infracționale ce au ca scop evaziunea fiscală prin eludarea taxelor și accizelor la traficul cu motorină de către membri ai actualei conduceri a Oil Terminal, fiind nominalizați atât Wagner Silviu – dir. general, cât și Ogreanu Vasile – director însărcinat cu operațiuni comerciale (numit în regim de urgență de Wagner imediat după numirea acestuia). 
Legăturile dintre aceștia și grupurile de interese ar fi demonstrate prin implicarea directă a directorului comercial Ogreanu – conform declarațiilor lucrătorilor Oil Terminal – în aducerea firmei Byotech în vederea realizării contractelor în regim de urgență și a preluării de marfă, aceștia din urmă folosindu-se de documente de preluare și transport false sau neconforme, fiind, în acest caz, favorizați și de unii dintre angajații Oil Terminal, care au închis ochii la preluarea primelor 682 de tone de motorină a țepei Byotech.

Mecanismul fraudei

Derularea fraudei s-a desfășurat în mai multe etape, folosindu-se toate tertipurile posibile, la presiunea lui Ogreanu Vasile fiind semnată de către conducerea Oil Terminal o anexă de prelungire a contractului de prestări servicii, Ogreanu Vasile garantând pe răspunderea sa că există toată documentația în regulă pentru derularea în bune condiții a contractului.
După rezolvarea formalităților de cumpărare a mărfii de la CC Master Chem Oil ltd Malta, societatea Byotech Prod General SRL a transmis comanda de încărcare către Oil Terminal, în 21 autocisterne, menționându-se clar că transferul celor 700 tone ce urmau a fi încărcate în cisterne se va realiza pe bază de DAI, în regim suspensiv, DAI-uri depuse în fals către terminal și acceptate de acestea (DAI – abreviere pentru Document Administrativ de Însoțire pentru produse accizabile). Deplasarea în regim suspensiv a produselor accizabile se face pe baza unei proceduri bine reglementate, tocmai pentru a se evita contrabanda.
Regimul suspensiv prevede că pe durata deplasării unui produs accizabil, acciza se suspendă, dacă sunt îndeplinite anumite cerințe: deplasarea să aibă loc între două antrepozite fiscale; produsul să fie însoțit de minimum 3 exemplare ale unui document, denumit Document Administrativ de Însoțire (DAI); în temeiul dispozițiilor art. 194, coroborat cu art. 1891 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, declarația privind accizele aferente diferențelor de produse accizabile transportate în regim suspensiv se depune de către antrepozitarul autorizat.
Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv este permisă numai atunci când transportul este însoțit de documentul administrativ de însoțire, în condițiile titlului VII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, și ale Normelor metodologice pentru aplicarea acestuia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare. Aceste documente de însoțire reprezintă cheia sistemului de control, iar traficanții, de regulă, își încearcă norocul eludând prevederile legii prin întocmirea de DAI-uri modificate sau falsificate.

ANAF-ul nu a fost tras pe sfoară

ANAF-ul nu fost însă tras pe sfoară, iar ancheta inspectorilor a scos la iveală matrapazlâcul. O parte dintre documentele noastre provin chiar de la ANAF, iar concluziile sunt foarte clare (vezi fotocopii în anexă).
În cazul prezentat de noi, în mod expres s-a specificat încărcarea pe baza de DAI-uri pentru a nu trezi suspiciuni organelor de control vamale și pentru ca Oil Terminal să nu înființeze vama înainte de termenele de închidere a DAI-urilor sau pentru a nu se face verificări suplimentare. În baza acelor DAI-uri false depuse de Byotech și acceptate de operatorii Oil Terminal, s-a procedat la transferul cantității de marfă necesar încărcării mașinilor. La încărcarea celor 21 de autocisterne s-au întocmit DAI-uri mecanice, ce urmau a se transforma de către Byotech în RO DAI electronic, în vederea urmăririi taxelor și accizelor prin sistem electronic, respectiv până la ieșirea din antrepozitul fiscal, întocmindu-se acte false în mod grosolan, (vezi procesul-verbal întocmit de ANAF, pag. 3, avizele cu numerele 120, 121).
Societatea Byotech nu a mai depus formularul 5 la autoritatea vamală, care a făcut demersuri și presiuni pentru intrarea în legalitate pentru marfa deja expediată, respectiv cele 682 tone, pe auto, iar între timp a stopat expedierea unei alte cantități, ce dubla marfa pusă în cisterne – respectiv 1419 tone încărcate pe vagoane, adresate aceluiași destinatar, respectiv Byotech – Ploiești Est. Încărcarea s-a făcut în baza comenzii Byotech și a planului de operații și expediere întocmit de șefa de exploatare Botea Elena, după confruntarea acesteia cu Ogreanu Vasile și la confirmarea de către acesta asupra legalității operațiunilor de livrare.
De la acest punct au început problemele țeparilor, deoarece lipsa de legalitate a documentelor prezentate de Byotech a determinat Oil Terminal să ceară sistarea expedierii transporturilor. Sursele noastre afirmă că „de la acest moment au început presiunile la nivel înalt, contactându-se de către reprezentanții Byotech gruparea de interese politico-economice“.

Firma-suveică Blitz Transport

Scandalul iscat cu autoritatea vamală și faptul că s-a aflat și de către alți angajați din Oil Terminal, neincluși între complicii tranzacțiilor cu motorină, a determinat realizarea unei noi mutări – respectiv introducerea unei noi societăți în horă, SC Blitz Transport Company srl, tot din județul Prahova, care s-a prezentat la terminal cu o factură de vânzare a mărfii blocate de către Oil Terminal. Societatea Blitz Transport a încercat să ridice marfa semnând un contract de prestări servicii cu Oil Terminal, recomandați de același omniprezent Ogreanu Vasile, însă s-au lovit de refuzul Oil Terminal de admitere a preluării de către Blitz Transport a încărcăturii antamate de Byotech, până la intrarea în legalitate a transportului deja plecat pe calea rutieră.
La tergiversarea semnării contractului cu societatea Blitz Transport începe implicarea directă a secretarului de stat Șerban Tudor, subliniază materialele realizate de către avertizorii de integritate.  Aducerea urgentă a lui Wagner, prin ordin transmis de ministru, dar semnat de secretarul de stat Șerban Tudor, înlocuirea membrilor C.A. au avut la bază interesul grupării implicate în fraudă de „rezolvare“ a traficului cu motorină, blocat anterior de intervenția organelor vamale și de refuzul fostului director Miu de expediere a restului transportului de marfă prin firma-suveică Blitz.
Notele noastre mai menționează: „ulterior stopării încercării de fraudare a taxelor de către firma Byotech, directorul Silviu Wagner, împreună cu directorul comercial Ogreanu Vasile, semnează în regim de urgență și dispune expedierea mărfii către firma-suveică Blitz Transport, dispunând eliberarea cantității de 1419 tone de motorină către aceștia, fără a se ține cont de minimul prevederilor legale și fără respectarea procedurilor. Se demonstrează astfel legătura dintre Ogreanu Vasile, Wagner Silviu, Tudor Șerban – intersectare acestora cu interesele unei grupări din mediul traficanților de produse petroliere ce desfășoară activități cu caracter infracțional, iar noua conducere încearcă după numirea sa refacerea documentației pentru preluarea mărfii de către Byotech prin antedatarea unor noi DAI-uri și falsificarea grosolană a buletinelor de încărcare, efectuându-se și modificări asupra destinatarului deoarece la Byotech începuseră deja verificări din parte organelor de control sesizate de unitatea vamală.
Ulterior, ca urmare a verificărilor, se transmite societății Oil Terminal că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege și în afara amenzii se dispune și plata de către Oil Terminal a taxelor și accizelor aferente – un total de 9 miliarde de lei vechi“. Plata sumei respective, de 9 miliarde, a fost asumată de actualul director general, instalat pe 20 iulie 2009, cu încălcarea dispozițiilor legale, fără consultarea C.A. Atât Wagner, cât și Ogreanu „au urmărit mușamalizarea faptelor, iar secretarul de stat Șerban Tudor s-a deplasat personal la Oil Terminal,interesându-se în mod special cum merge treaba cu societățile Byotech și Blitz Transport“, mai adaugă sursele noastre.
(va urma)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.