Home Bref Sesizări

Sesizări

DISTRIBUIŢI

Moțiunea pe buget a PDL a căzut la cameră dar nici bugetul nu se simte prea bine. Dna Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, ne-a dat însă vești bune despre el: „avem bani de pensii, de salarii și pentru ajutoare sociale“. Bine că i-a găsit dânsa – femeile știu întotdeauna unde sunt banii – căci premierul se plângea că a rămas lefter în ultimele luni. Când colo, banii erau la dna Câmpeanu. Acum dl Ponta nu găsește banii pentru alegeri și pentru Ziua Națională. Dl Cezar Preda i-a dat un indiciu: „Ponta habar n-are că acești bani se iau întotdeauna din fondul de rezervă“. Ar trebui să-și facă pomana până la capăt și să-i spună unde se află fondul. La fel de distrat, premierul a acuzat CSM că s-a autosesizat numai în cazul interceptărilor președintelui în dosarul Blejnar dar nu și în cazul interceptărilor sale în dosarul procurorului Bălan. Iar a condus neatent. CSM s-a sesizat din oficiu și în respectivul caz. Dlui Ponta îi place să se victimizeze. Nu e zi să nu se vaite de ceva deși e în floarea vârstei iar dl Iliescu a sesizat din oficiu că „s-a maturizat“. Cârlanul a devenit mârlan. Dar nu numai dl Ponta e supărat pe procurori (din care se trage) ci și dl Blejnar: acesta i-a reproșat procurorului Drilea care se ocupă de evaziunea sa fiscală că i-a umplut dosarul de interceptări „care n-au legătură cu cauza“. Dar au legătură cu efectul. Am aflat cum se făceau numirile: „sunau din toate partidele și pe-o parte și pe alta, dar i-am dus cu zăhărelul pe toți“ a zis dl Blejnar. Mă rog, pe unii i-a dus cu zăhărelul, pe alții cu biciul. C-așa e fiscul. Dl Blejnar a vrut să elimine însă unele posibile confuzii: „hai să facem diferența între pilă și trafic de influență“. Cum? Pilă e atunci când nu te prinde? Spre exemplu, când soția premierului ține în loc avionul de Bruxelles 45 de minute fiindcă nu-și terminase toaleta, e pilă sau trafic de influență? Sau simplu trafic aerian dat peste cap? În fine, bine că l-a întârziat dna Daciana Sârbu (second lady a premierului) și nu EBA (second girl a președintelui), altfel toate televiziunile s-ar fi sufocat de indignare. Televiziunile l-au indignat și pe procurorul Drilea: „presa m-a învins“ și „a inventat“ că-l cunoaște pe Ponta, așa că „în momentul de față îmi doresc să plec din țara asta cât mai departe“. Adevărul e că presa n-a inventat nimic: a semnalat doar că au participat amândoi la aceleași raliuri și tot în calitate de copiloți. ?ê?£i pentru atâta lucru vrea să plece din țară? De supărare pe tv sau de frica USL?

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.