
Anya de la Hi-Q a decis să arate și o altă față a ei, mult mai senzuală și feminină. Așa că un pictorial incendiar în revista „Maxim“ a venit cum nu se poate mai bine.
În interviul acordat publicației, cântăreața a vorbit despre trupă, dragoste, vise și realizări. Iată câteva frânturi. „M-am simțit legată de cifra 3 încă din liceu, cånd am descoperit frumusețea basmelor. Aș putea găsi trei exemple care să arate de ce iubesc eu cifra 3. Căsătoria mea civilă a avut loc la data de 03.03, la ora 3, sunt a 3-a fată în trupa Hi-Q sau a 3-a generație, cum îmi place mie să o numesc, și 3 e numărul copiilor pe care mi-i doresc. Toate astea definesc echilibrul perfect, suficiența și stabilitatea. Cifra 3 reprezintă aura mea și vreau să cred în continuare în divinitatea ei“, a mărturisit vedeta.
În ceea ce privește dragostea, lucrurile sunt clare. Tiberius este primul iubit din viața ei și cel care a și dus-o în fața altarului. „Tibi este omul alături de care m-am maturizat și tot el este omul alături de care mi-am dorit să trăiesc. Mie mi s-a întâmplat să iubesc și să fiu iubită de primul ales al inimii mele. Sunt foarte fericită că amintirea primei iubiri, a primului sărut sau a primei nopți de dragoste sunt legate de Tibi“, a completat Anya.
La 23 de ani, interpreta se poate numi o femeie împlinită. Este la casa ei, are o carieră promițătoare și propria afacere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















