
Galatasaray – CFR Cluj, 1-1
Fotbalul românesc continuă să uimească, dacă e să ne raportăm la nivel continental, unde există antrenori care petrec decenii întregi pe banca aceleiași formații. CFR Cluj a câștigat un punct la Istanbul, 1-1 cu Galatasaray, și și-a sporit considerabil șansele la ocuparea locului 2 sau 3 în Grupa H a Ligii Campionilor, dar antrenorul Ioan Andone a declanșat cutremurul în Gruia după nici 24 de ore. Aflat în negocieri serioase cu Rapid, aflată în poziție de offside după debarcarea lui Ioan Ovidiu Sabău, cel poreclit „Fălcosul” a avut, ieri, o întâlnire fulger cu finanțatorul Arpad Paszkany și și-a reziliat contractul. „Managementul Clubului CFR 1907 Cluj și domnul Ioan Andone au convenit să înceteze raporturile juridice în curs de derulare, începând cu data de 24 octombrie 2012. Suntem mândri de tot ce am realizat împreună, atât în primul «mandat» al lui Ando, cât și pe parcursul acestui an 2012: obținerea celui de-al treilea titlu de campioană, cele cinci victorii din Liga Campionilor și egalul eroic obținut la Istanbul. Ando are și va avea întodeauna un loc special în inimile suporterilor noștri, iar relația de prietenie cu managementul și acționarii clubului va rămâne veșnică”, se arată în comunicatul postat de gruparea ardeleană pe site-ul oficial. Se poate spune, astfel, că Andone le-a întors „serviciul” conducătorilor lui CFR Cluj după ce a fost înlăturat de pe banca tehnică a echipei la finalul sezonului 2007-2008, înainte de debutul în Liga Campionilor, el fiind înlocuit atunci cu portughezul Jorge Costa.
Meci nebun la Istanbul
Ultimul meci al lui Andone pe banca lui CFR Cluj va rămâne pentru totdeauna în amintirea fanilor, punctul scos de Cadu&Co. la Istanbul fiind extrem de important în economia Grupei H a Ligii Campionilor. Echipa noastră a deschis scorul în minutul 19, prin autogolul lui Muslera, apoi a rămas în inferioritate numerică din cauza eliminării lui Aguirregaray (min. 28). Turcii au ratat un penalty cu 10 minute înainte de pauză și au reușit egalarea spre final, în minutul 77, când Burak Yilmaz a reușit, în cele din urmă, să îl învingă pe eroul din poarta lui CFR, Felgueiras. „Încă nu putem vorbi despre primăvara europeană. Băieții au fost admirabili în niște condiții cum nu am văzut niciodată. Am avut puține faze ofensive, dar le-am dus bine. Știam că Aguirregaray nu e pregătit sută la sută. Știam că vom suferi, dar cu puțină atenție, puteam să ne întoarcem cu trei puncte. Vroiam mai mult, dar, sunt mulțumit de rezultat pentru că Galatasaray a dominat jocul, cred că a avut posesie de 75 la sută. Felgueiras a fost excepțional, când e în zi bună greu îi dai gol”, a comentat Ioan Andone, care în cursul zilei de ieri și-a reziliat contractul cu gruparea ardeleană.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















