ING Romania a anuntat ieri ca noul presedinte al acestui grup financiar este Jan Op de Beek, care a detinut functia de director executiv si director de risc al Kookmin Bank, cea mai mare banca din Coreea de Sud si cea de-a doua din Asia, excluzand Japonia.
In Romania, ING detine o cota de 7% din piata depozitelor bancare, 52% in piata asigurarilor de viata si 13% din volumul creditelor. Jan Op de Beek a aratat ca ING va continua sa lanseze in Romania noi servicii, intre care a amintit creditele ipotecare, in agenda pe anul 2002 fiind prevazuta si deschiderea de noi reprezentante locale, la Targu Mures, Craiova si Arad.
Referitor la modul in care ING se implica in creditarea companiilor romanesti, de Beek a afirmat ca -finantarea este, intr-adevar, mai ieftina in alte tari decat in Romania, dar in timp ce alte banci prefera sa investeasca in titluri de trezorerie, creditele acordate de ING au crescut mai mult decat depozitele constituite. Avem ambitia de a deveni lideri pe piata romaneasca si sunt convins ca schimbarea garzii nu va reduce din creativitatea bancii-, a mai spus noul presedinte al ING Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















