Asumarea răspunderii guvernului pentru trei legi importante (Educației, Salarizării unitare și Restructurării administrative) a fost contestată atât de sindicatele cu care au fost negociate cât și de partidele care au negociat legea salarizării în ultimii doi ani (PNL și PSD). Pentru orice guvern, ca și pentru respectarea aparențelor democrației, e mult mai bine ca asemenea legi să fie dezbătute și votate în Parlament.
Dar nu pentru că legile ar ieși astfel mai bune – din contră, adesea ies mult mai proaste (de-aia sunt apoi modificate și răsmodificate) – ci pentru că Parlamentul preia răspunderea guvernului și o împrăștie. Câte legi ciudate, speciale sau vinovate (privatizarea Petrom, de exemplu) nu i-au scăpat pe autori de orice răspundere după ce Parlamentul, adică reprezentantul poporului, și-a asumat răspunderea colectivă în locul făptașilor? Presat de acordul cu FMI și CE, guvernul Boc a ales această scurtătură nu numai pentru a câștiga timp – ci și pentru a câștiga imaginea unui guvern curajos, care înfruntă pericole multiple (moțiune de cenzură, contestații la Curtea Constituțională, grevă generală, scandal în presă) pentru a face reforme „pe care niciun alt guvern n-a îndrăznit să le facă“. Și pe care și guvernul Boc le face pe jumătate – din care probabil că va rămâne un sfert: restul va cădea la modificările ulterioare și la rectificările bugetare. După câteva alternanțe la guvernare și epuizarea tuturor combinațiilor politice, a devenit clar că în țărișoara asta e greu de făcut restructurare, reformă, dreptate sau performanță. Performanța mai e posibilă doar la nivel individual și particular dar cu condiția să nu-ți omoare capra vecinul de vizavi sau să nu ți-o tundă statul. Sau președintele, dacă e prin preajmă. Așa încât și asumarea răspunderii a devenit un spectacol unde premierul Boc era viteazul reformist care riscă totul și nu pierde nimic, baronii sindicali erau apărătorii clasei bugetare iar opoziția liberală era democrația care lipsește din sală. Câtă ipocrizie! – pentru a masca un adevăr cinic: toți vor nedreptăți sociale cu condiția să fie printre favorizați, după exemplul magistraților care continuă greva și după dobândirea pentru a doua oară a sporurilor incluse de mult în salarii. De unde se vede că o nedreptate nu vine niciodată singură. Numai că societatea a descoperit că antidotul la nedreptate este corupția și exersează rezistența prin corupție. Căci rezistența prin cultură e nerentabilă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
