Indiferenta PSD fata de UDMR, transformata uneori in complicitate, furnizeaza conducerii Uniunii increderea in sine de a jongla cu orice subiect, inclusiv insemnele nationale ale Romaniei, stiindu-si -spatele- asigurat de Palatul Victoria. Presedintele UDMR, Marko Bela, a expediat ieri, cu un zambet in coltul buzelor, recidiva autoritatilor din Covasna, care au inlaturat pentru a doua oara tricolorul romanesc de pe o institutie oficiala, de data aceasta Consiliul Judetean: -Sunt de acord cu domnul Nastase ca astfel de replici constituie o copilarie-, a spus, nonsalant, Marko Bela. Mai mult, el a imprumutat de la premier si practica de a taxa presa atunci cand nu abordeaza -convenabil- anumite evenimente. -De ce nu au scris ziarele despre inlaturarea placutelor bilingve de pe cladirea Consiliului Judetean?-, i-a intrebat pe ziaristi Marko Bela, pe un ton plin de reprosuri. Seful Uniunii a dovedit ca ignora sensibilitatile nationale care caracterizeaza regiunea Har-Cov, fiind sesizate, anul trecut, chiar de un membru al Cabinetului Nastase, respectiv ministrul de interne, Ioan Rus. In opinia lui Marko Bela, -mutarea unui tricolor de la un loc la altul se interpreteaza la fel in Sfantu Gheorghe, ca si la Calarasi, Targoviste sau Oltenita-. Presedintele UDMR considera, de altfel, ca gestul autoritatilor covasnene nu are nici o semnificatie, atata vreme cat -un tricolor a ramas instalat pe fatada cladirii Consiliului Judetean-.
In aceste conditii, Marko Bela a respins, in mod previzibil, solicitarea adresata de senatorul PSD Adrian Paunescu, care ceruse sanctionarea pe linie de partid a celor vinovati de incidentul de la Sfantu Gheorghe. Mai mult, liderul UDMR merge pe principiul ca cea mai buna aparare este atacul: -Noi nu-i cerem sfatul lui Paunescu si nu ma intereseaza ce spune acesta. Noi discutam cu conducerea PSD-.
Protocolul UDMR-PSD la Covasna – sub semnul intrebarii
Amorul politic care inlantuie, de aproape doi ani, conducerile centrale ale UDMR si PSD nu se rasfrange insa si asupra organizatiilor din teritoriu. Seful UDMR a recunoscut, ieri, in premiera, ca Protocolul intre filialele covasnene ale celor doua partide s-ar putea sa fie doar o iluzie: -Nu stiu daca va semna vreun protocol-. Marko Bela a anuntat ca reprezentantii celor doua organizatii se vor intalni in cursul acestei saptamani, pentru a incerca, inca o data, sa-si depaseasca diferendele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















