
Directorul executiv IPROMIN, Gabriel Neamtu, a declarat vineri ca nu exista metale rare in zacamantul Moldova Nouă, precizând ca zacamantul este clasificat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) ca avand un continut scazut de cupru. Gabriel Neamtu a informat ca IPROMIN opereaza cu documente clasificate secret de serviciu, documente care nu necesita certificat ORNISS, si nu cu documente secret de stat. Reprezentantul IPROMIN a precizat ca nu a pus la dispozitia rusilor harti privind zacamintele din Moldova Noua si ca niciun angajat al companiei nu este, in momentul de fata, anchetat.
"Zacamantul Moldova Noua este un zacamant ce contine minereu cuprifer, iar Suvorov este denumita o parte a zacamantului. Mentionam ca nu exista metale rare in zacamant. ș…ț Metalul molibden (metal dur, rezistent, folosit la fabricarea unor oteluri speciale – n.r.) poate sa existe intr-o cantitate neatractiva din punct de vedere economic, altfel ar fi fost cunoscut. ș…ț Este afisat pe site-ul ANRM la nivel continut de cupru scazut si ANRM-ul il are in evidenta ca un zacamand de minereu cu continut scazut", a declarat Gabriel Neamtu.
Intrebat daca le-a dat rusilor documente secret de serviciu ori daca le-a pus la dispozitie harti privind zacamintele Moldova Noua, directorul executiv al IPROMIN a negat.
Reprezentantul companiei a precizat ca "nu exista rusi, exista un investitor roman care vrea sa dezvolte si a luat licenta, este posesor de licenta."
Gabriel Neamtu a mai precizat ca nu exista o a depozitelor de metale rare si ca "nu avem evaluari la zi asupra rezervelor si resurselor, avem evaluari la zi asupra zonelor afectate, zonelor poluate".
"Nu este, in momentul de fata, nimeni sub ancheta", a mai afirmat Neamtu.
Primarul din Moldova Nouă: zăcământul de cupru e în curs de privatizare, a fost semnat un precontract
Primarul localității Moldova Nouă, Matei Lupu, afirmă că zăcământul de cupru din zonă se află în curs de privatizare, după ce a fost organizată licitație și a fost semnat un precontract, fiind vorba despre al doilea ca mărime din țară și putând fi încă exploatat câteva zeci de ani.
"am auzit că este vorba despre un caz de spionaj, dar noi nu știm despre ce este vorba. Ce pot să vă spun este că zăcământul este mare și se află în curs de privatizare, iar noi chiar ne așteptam să se audă vești bune, că se va redeschide întreprinderea. Ca mărime, zăcământul este al doilea din țară și ar putea să ridice zona așa cum a fost în urmă cu câțiva ani. Pentru prima dată a fost exploatat în anii '60 și mai poate fi exploatat câțiva zeci de ani", a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, primarul Matei Lupu.
Potrivit primarului, a fost o licitație pentru privatizarea acestui zăcământ și a fost semnat un precontract, urmând să se intabuleze terenurile, să fie obținute certificatele de exploatare, apoi contractul final.
"Precontractul a fost semnat cu o firmă elvețiană, nu mai știu exact cum se numește. Întreprinderea minieră Moldova Nouă este închisă din anul 2004", a spus Lupu.
Diicot face verificări după ce factori de decizie din ipromin sa București au divulgat către persoane din mediul de afaceri din federația rusă informații și documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru și metale rare din zona moldova nouă, mai exact zăcământul "suvorov".
Ambasada rusiei: nu am fost informați oficial despre cetățeanul rus depistat cu documente clasificate
Ambasada rusiei la București precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că nu a fost informată de autoritățile române despre cetățeanul rus depistat pe aeroport cu documente clasificate ale IPROMIN SA și că va cere clarificări printr-o notă verbală trimisă mae român.
"Ambasada Rusiei nu are nicio informație despre un cetățean rus reținut de autoritățile române pe 19 octombrie. Dacă cazul chiar a avut loc, noi nu am primit nicio informație. Vom face o cerere autorităților României pentru clarificare. Vom trimite o notă verbală mae pentru a ne oferi detalii. Fără informații, nu putem face niciun alt comentariu", a declarat, pentru MEDIAFAX, consulul Andrei Lancikov, de la secția consulară a ambasadei.
De asemenea, consulul rus a precizat că, potrivit prevederilor legislației internaționale, autoritățile române au obligația să notifice secția consulară a ambasadei ruse atunci când rețin un cetățean rus.
Lancikov a menționat că secția consulară nu a fost contactată nici de cetățeanul rus menționat în legătură cu acest caz.
Totodată, Anatoly Loshakov, secretarul III al ambasadei Rusiei însărcinat cu relația cu presa, a spus că ambasada nu face niciun comentariu privind acest caz, fiind de domeniul consular.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















