
Peste 5.300 de absolvenți ai universităților de medicină și farmacie s-au înscris la concursul de Rezidențiat pe care Ministerul Sănătății îl va organiza în data de 25 noiembrie.
Potrivit unui comunicat al MS cei 5.371 de studenți înscriși la examenul de rezidențiat vor concura pe 3.730 locuri și posturi scoase la concurs.
Cei mai mulți medici tineri, 4.142, s-au înscris pentru locurile și posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 931 au optat pentru locurile și posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 298 vor susține concursul pentru domeniul farmacie.
În sesiunea din 2012, dintre cele 3.730 locuri și posturi scoase la concurs, un număr de 3.310 sunt pentru medicină, 250 pentru medicină dentară și 170 pentru farmacie.
Ca noutate, în acest an, s-a decis organizarea concursului de rezidențiat pe post și pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susținere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în țară.
De asemenea, numărul posturilor scoase la concurs nu s-a mai stabilit aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcție de dinamica de personal din ultima perioadă.
La fel ca anul trecut, și în acest an, concursul se va desfășura, descentralizat, în șase centre universitare din țară: București, Iași, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Timișoara și Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară și farmacie, pe baza tematicilor anunțate.
Detaliile privind concursul de Rezidențiat se găsesec pe pagina oficială de web www.rezidentiat.info și în mass-media.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















