Segmentul financiar-bancar destinat populatiei are un mare potential de dezvoltare in Bucuresti, in conditiile in care se remarca o crestere a intentiei de consum pentru produsele si serviciile financiare, bancare si de economii, potrivit unor studii comparative realizate, in ultimii doi ani, de Media Controller Research Company. -Studiile au surprins modificari semnificative in timp privind comportamentul de economisire al populatiei si o crestere a consumului si intentiei de consum al produselor si serviciilor financiar-bancare-, se arata intr-un comunicat al companiei.
Astfel, un procent de 14,8% dintre bucuresteni au realizat economii in acest an, fata de numai 8,2% anul trecut. De asemenea, proportia celor care intentionau sa achizitioneze un card bancar a crescut de la 5,2% la 15,8%, in timp ce numarul celor care si-au afirmat intentia de a deschide un cont bancar a crescut de la 5,2% la 13,3%.
Piata asigurarilor este, de asemenea, intr-o pozitie favorabila pentru dezvoltare, in conditiile in care proportia celor care intentioneaza sa contracteze o polita de asigurare s-a majorat de la 6,7% la 11,7%. Media Controller Research Company activeaza in domeniul monitorizarii media si al studiilor de piata din anul 2000.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















