In judetul Timis, doar in doua orase mai exista proiecte ANL, respectiv la Lugoj, unde au fost receptionate 19 apartamente in 2005, si la Faget, unde sunt in curs de executie alte 40. Totodata, daca primaria si Agentia Nationala pentru Locuinte nu au bani, iar cand au, lucrarile sunt facute foarte incet, cei care se afla in acest moment la coada listei vor avea o locuinta abia peste jumatate de secol.
La ora actuala, aproape 5.200 de timisoreni asteapta de luni sau chiar ani sa primeasca o locuinta de la Primaria Timisoara, circa 1.700 mizand pe blocurile ANL, informeaza corespondentul Amos News. Totodata, pe lista de asteptare pentru o casa de la stat s-au inscris peste 1.800 de tineri casatoriti, aproape 300 de tineri crescuti in orfelinate, alti peste 300 de pensionari si inca aproape 550 de familii care risca sa fie evacuate.
Lista cazurilor sociale este insa mai lunga, cu aproape 2.000 de pozitii. De la infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, in municipiul de pe Bega s-au construit, in zona Miloia, doar 120 de apartamente, date in sistem de inchiriere tinerilor de pana la 35 de ani.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a anuntat, ieri, ca pana la finele anului vor fi gata alte 80 de apartamente, tot in zona Miloia. Edilul a precizat ca inca un bloc de 80 de apartamente va fi executat anul viitor. Tot anul 2007 este si termenul de finalizare pentru alte 68 de locuinte, acestea fiind destinate medicilor rezidenti.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















