Home Politic Puterea a pus mana pe televiziunea publica

Puterea a pus mana pe televiziunea publica

DISTRIBUIŢI

Batalia politica pentru acapararea legala a televiziunii publice a fost castigata ieri de actuala Putere, care a preluat majoritatea in Consiliul de Administratie al TVR. Guvernantii mai au de trecut insa un mic hop, alegerea de catre Parlament a noului presedinte al CA al TVR, in persoana candidatului PSD Valentin Nicolau, fiind amanata din cauza chiulangelii cronicizate a senatorilor si deputatilor.

Vot formal asupra CA al TVR


Mandatul fostului Consiliu de Administratie al TVR condus de Cristian Hadji Culea expira in data de 8 iulie. Vechea echipa a televiziunii din Pangratti primise, de altfel, -bobarnace- din partea Puterii, prin avizarea negativa a raportului de activitate a CA al TVR pe anul 2000, dar trecerea lui Hadji Culea cu arme si bagaje in curtea noului stapan, confirmata ulterior prin candidatura sa din partea Guvernului, a scapat fosta conducere a televiziunii de decapitare inainte de termen. Drept urmare, la doar cateva zile de finalizarea mandatului, Consiliul de Administratie a fost schimbat din temelii. Reuniti in sedinta comuna, senatorii si deputatii au aprobat ieri formal noua conducere a TVR, inregistrandu-se la votul secret 342 de optiuni -pentru- si 13 -impotriva-. In noua sa formula, CA al TVR se prezinta astfel: Voicu Enachescu, Cristina Nichitus, Valentin Nicolau si Tudor Gheorghe (din partea PSD), Sanda Taranu si Dan Mihaescu (PRM), Corneliu Diaconu (PD), Galfalvi Zsolt (UDMR), Alexandru Lazescu (PNL), Corina Cretu (Administratia Prezidentiala), Cristian Hadji Culea (Guvern), Constantina Tudor si Dani Constantin (personalul SRTV). Ca membri supleanti au fost votati: Mircea Hamza, Despina Neagoe, Cornelius Rosiianu si Alexandru Tomescu (PSD), Nedic Lemnaru si Ioan Pavelescu (PRM), Ion Monu (PD), Anton Niculescu (UDMR), Cristina Vasiloiu (PNL), Dorin Suciu (Administratia Prezidentiala), Florin Zamfirescu (Guvern), Viorel Neagoe si Radu Toader (personalul SRTV).

Hadji Culea si-a propus singur urmasul


Daca la anuntarea candidaturilor, Puterea a rupt gura targului propunandu-l pe Hadji Culea din partea Guvernului, propulsat ca presedinte al TVR de catre PNL, pentru noul sef al televiziunii a fost preferat altul: Valentin Nicolau. Director al Editurii Nemira si consilier al primului ministru pe probleme de cultura, educatie, cercetare si turism, Nicolau a fost desemnat de catre noii membri ai Consiliului de Administratie drept candidat pentru functia de presedinte. Interesant este ca Hadji Culea il propusese chiar pe Nicolau sa ocupe aceasta functie, in cazul in care se proceda la un vot deschis. S-a optat in cele din urma pentru vot secret, consilierul primului ministru obtinand sapte voturi favorabile din cele 13, iar Hadji Culea numai unul singur, restul apartinand altor membri ai CA. In tot acest timp, senatorii si deputatii dezbateau rapoartele de activitate ale TVR pe anii 1998, 1999, 2000 si 2001. Jocurile fiind facute, interesul pentru acestea a fost extrem de scazut, discutiile nemaifiind la fel de patimase ca in alte randuri. Singurii care au iesit, oarecum, in evidenta au fost parlamentarii PD. Deputatul Alexandru Sassu a acuzat Puterea ca a folosit ca instrument politic rapoartele TVR, CNA si ale Radioului, considerand ca dezbaterile sunt inutile: -Am ajuns in situatia ilara ca in urma unui vot negativ pentru raportul pe 2000 sa putem demite CA al TVR, pe care l-am schimbat intre timp-. Sassu a anuntat ca, in aceste conditii, PD nu va participa la vot. Valer Dorneanu a anuntat insa ca, din cauza absentelor, deputatii si senatorii nu vor putea vota cele patru rapoarte si nici candidatura lui Nicolau pentru presedintia CA al TVR, votul fiind amanat pentru o data neprec

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.