
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a introdus, cu propria mână, în „urna“ mandatului său încă o „bilă neagră“. Cu alte cuvinte, ia „măsuri“ pentru ca scaunul de la minister să i se clatine pe zi ce trece. Total neinspirată, ea a emis un ordin care abrogă prevederile Legii statutului cadrului didactic ce abilitau inspectorii școlari generali să facă detașări pentru funcțiile de conducere, noii directori urmånd să fie numiți prin ordin de ministru, la propunerea inspectoratelor școlare județene. Ordinul, emis în urmă cu două zile de ministrul PSD-ist, prevede încetarea numirilor cu delegație a directorilor de școli, care erau făcute de inspectorii școlari generali.
Potrivit ordinului 5139 din 16 septembrie, „detașarea în interesul învățământului pentru funcțiile de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar de stat neocupate prin concurs se realizează prin ordin al ministrului Educației, Cercetării și Inovării, la propunerea consiliului de administrație al inspectoratului școlar“. În ordinul ministrului se mai precizează că din aceeași dată „se abrogă prevederile legale care abilitau inspectorii școlari generali de a face detașări în interesul învățământului pentru funcțiile de conducere sau de îndrumare și control“ și că la intrarea în vigoare a ordinului încetează toate detașările pentru funcțiile de conducere din unitățile învățământului preuniversitar de stat dispuse pentru anul școlar 2009/2010, prin decizie a inspectorului școlar general. Ordinul mai prevede că în termen de 48 de ore inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației lista cu propunerile de numire a cadrelor didactice prin detașare pentru funcțiile de conducere din unitățile școlare. Această hârtie, „semnată“ de Ecaterina Andronescu, a reușit să bulverseze sistemul de învățământ încă din primele zile de școală.
Grupul PD-L din Camera Deputaților cere demiterea ministrului PSD
Potrivit liderului grupului PD-L din Camera Deputaților, Mircea Toader, ordinul vizează 16.000 de directori de școli și grădinițe din întreaga țară. Toader a declarat, ieri, că îi va solicita premierului Emil Boc că „dacă ministrul Educației nu își retrage acest ordin, să îi retragă mandatul“. Acesta este de părere că Andronescu vrea „să supercentralizeze și să superpolitizeze învățământul. Și-a permis să dea un ordin prin care supercentralizează decizia, mai pe românește spus, directorul de grădiniță și de școală din satul Cucuiați din Deal, sau cum s-o numi comuna respectivă, este numit de ministru. Miza politică este simplă. Numim numai directorii pe care îi dorim noi și care sunt cu noi“. Totodată, Toader a afirmat că are semnale din teritoriu potrivit cărora cei vizați vor ataca în contencios acest ordin, „unde, cel mai probabil, vor câștiga“. Democrat-liberalul a mai precizat că nu înțelege de ce Andronescu a dat acest ordin, „decât dacă o fi având un ordin politic, și atunci ridicăm din umeri cu toții și ne întrebăm cine i l-a dat“. Mai ales că, după cum a afirmat Toader, „și colegii din PSD au aceeași problemă privind acest ordin, în special vicepreședintele Liviu Dragnea, care a avut «n» discuții cu ministrul Andronescu privind descentralizarea sistemului“. Și sindicaliștii sunt de părere că acest ordin este o măsură de epurare politică și cere demisia Ecaterinei Andronescu. Federația Educației Naționale îi cere premierului Emil Boc „demiterea inițiatorului acestui ordin prin care se încalcă flagrant prevederile legilor în vigoare“.
Unele inspectorate vor propune aceiași oameni
Părerile vizavi de acest document în rândul conducerilor inspectoratelor școlare județene sunt împărțite. În județul Iași, de acest ordin sunt vizați aproximativ 200 de directori de unități școlare. Reprezentanții inspectoratului sunt deciși să propună „ca aceiași oameni să rămână pe funcții“. La fel au afirmat și inspectorii școlari din județul Satu Mare, unde ordinul va afecta 68 de directori. Pentru conducerea inspectoratului din județul Alba, unde 142 de directori vor avea de suferit, dispoziția este „absurdă“. În județul Harghita, documentul „absurd“ vizează 200 de directori, în județul Hunedoara – 100, în județul Constanța – 180, în județul Mureș – 137, în județul Brașov – 200. Și lista poate continua.
Andronescu: Vreau să mă asigur că numirile nu sunt făcute politic
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a respins toate acuzațiile ce i s-au adus: „Prin acest ordin am vrut să mă asigur că numirile directorilor nu sunt făcute politic, căci am primit unele sesizări din județe precum Botoșani și Dolj“. Andronescu a afirmat că, de fapt, a cerut inspectoratelor școlare din județe să trimită la minister listele cu propunerile de numire a cadrelor didactice prin detașare pentru funcțiile de conducere din unitățile școlare, dar și documentele care să ateste pregătirea profesională a acestora. Subordonații săi vor verifica toate aceste documente. Domnia sa a uitat probabil că este membru PSd, și prin urmare, ordinul de numire dat de ministrul învățământului este tot un act de inspirație politică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















