
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, că, din ultimele informații deținute de Guvern, raportul pe MCV nu va mai fi publicat de Comisia Europeană în decembrie, ci "undeva în ianuarie".
"E prematur să discutăm despre acest raport. Din informațiile ultime pe care le avem, raportul nu va veni decât undeva în luna ianuarie. Până în ianuarie se pot întâmpla multe lucruri. Deci este prematur să discutăm despre cum va arăta acest raport", a afirmat Orban, într-o conferință de presă la sediul MAEur.
Comisia Europeană trebuia să prezinte "până la sfârșitul anului" următorul raport pe MCV privind România, potrivit exprimării din ultimul raport din luna iulie, în care erau menționate și 11 puncte de îndeplinit de către partea română în privința respectării statului de drept.
AFP a informat săptămâna trecută, în contextul discuției de la nivelul Consiliului JAI privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, că următorul raport MCV privind situația din România și Bulgaria va fi publicat în luna ianuarie de către Comisia Europeană.
Potrivit AFP, citând surse diplomatice de la Bruxelles, examinarea cererilor de aderare ale României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost amânată pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autorităților acestor două țări de a își respecta obligațiile.
Problema aderării "se va pune în martie 2013, dar acest lucru nu înseamnă că va fi luată o decizie", a insistat unul dintre diplomații europeni citați de AFP. Reuniunile ministeriale ale UE vor fi prezidate în perioada respectivă de către Irlanda.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















