Home În Lume Ungaria, sub lupa -Celor 25-

Ungaria, sub lupa -Celor 25-

DISTRIBUIŢI

La Budapesta s-a instalat calmul, orasul si-a recapatat linistea facuta praf de valul protestelor antiguvernamentale din ultimele 10 zile. A ramas, in schimb, senzatia a ceva neterminat, ceva oprit prea brusc. Si nu e greu de ghicit ca frana a fost trasa, fie macar si pentru o oprire mai lunga sau mai scurta, la indemnul, daca nu chiar din ordinul UE. Tot mai puternice au fost semnalele de ingrijorare venite de la Bruxelles fata de evenimentele de la Budapesta, fata de eventualele lor consecinte pentru intreaga comunitate.

Demonstratiile din capitala ungara au scos multe la iveala. Nu este vorba numai de minciuna folosita de premierul Ferenc Gyurcsany pentru a castiga alegerile. Este vorba de afaceri secrete, de jocuri ascunse, de alte trucuri care au permis ca situatia sa ajunga aici in Ungaria. Luni, in Parlamentul European, deputatul Szajer Josef (membru FIDESZ, partid condus de Viktor Orban si aflat in opozitie in Ungaria) declara ca -Gyurcsany a indus in eroare Uniunea Europeana cu ajutorul lui Joaquin Almunia-, nimeni altul decat comisar pe probleme economice si monetare. Cum? Potrivit ministrului ungar de finante, Veres Janos, citat de Hotnews, -Almunia a acceptat in urma unor interventii sa amane cu nu mai putin de opt luni, in loc de patru, finalizarea Programului de convergenta monetara a Ungariei, serviciul facut lui Gyurcsany venind in detrimentul intereselor economice ale UE-.

Starea de tensiune se mentine

Pe acest fundal, acelasi Joaquin Almunia urma sa recomande ieri Ecofin sa aprobe -programul de convergenta- pus la punct de premierul Gyurcsany. Un program, practic, de austeritate, menit sa redreseze economia tarii. Dupa cum precizau surse diplomatice de la Bruxelles, -Cei 25- vor sa asigure o supraveghere severa a punerii in practica a masurilor preconizate. Astfel incat nici o deviere, nici o abatere de la normele valabile pentru toti membrii marii familii europene sa nu fie posibile. Pericolul de noi tensiuni nu a disparut: la 1 octombrie vor avea lor in Ungaria alegeri municipale, scrutin pe care Orban a promis sa-l transforme intr-un test pentru premier si echipa lui ministeriala. Este, prin urmare, nevoie de un control strict si sever.

Democratia incompleta

Interesant este ca, intr-un interviu acordat ieri publicatiei -La Croix-, alt deputat in Parlamentul European, Gyorgy Schopflin, universitar convertit in politician, declara ca, -daca din exterior Ungaria creeaza imaginea unei democratii, din interior democratia pare incompleta. Pentru ca guvernele nu-si exercita corect puterea, in termeni de transparenta, de autolimitare, demonstrandu-si capacitatea de a-si asuma responsabilitati-, explica eurodeputatul PPE. Referindu-se la recentele manifestatii de revolta de la Budapesta, el a atras atentia ca -suntem abia la inceput. Perdantii fostului sistem comunist se simt tot perdanti ai noului regim din cauza manierei de gestionare a perioadei de tranzitie, care a permis nomenclaturistilor sa ramana la putere, sa se imbogateasca-. Mai mult, a adaugat el, -politia secreta nu a disparut. Ea este mereu prezenta, actionand pentru intimidare, interferandu-se in practicile democratice, functionand in regim de retea-, preciza deputatul european.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.