O nouă formă de TBC care nu poate fi tratată cu medicamentele convenționale a început să se răspândească în țările din Europa de Est. Boala este foarte periculoasă având în vedere că nu poate fi tratată cu metodele folosite pentru celelalte forme de TBC, medicii încercând să identifice un tratament adecvat noii afecțiuni, conform Deutsche Welle.
Consumatorii de droguri erau, până nu demult, expuși la moarte din cauza supradozelor sau a sinuciderii, însă în ultimii doi ani, aceștia se pot îmbolnăvii de TBC-ul sărăciei (numit și TBC rezistent), formă a bolii pentru care nu există încă antidot. Afecțiunea este rezistentă atât la antibiotice convenționale cât și la orice altă formă de tratament. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 400.000 de oameni suferă în prezent de această formă de TBC iar soluțiile pentru acești pacienți întârzie să apară. Fostele state sovietice din estul Europei prezintă cel mai ridicat risc din întreaga Europă. Aproape 80.000 de oameni cu rezistență la medicamentele convenționale pentru TBC trăiesc în aceste state – a cincea parte din întreaga lume, conform OMS.
TBC este o boală care deși părea să fi fost eradicată în ultimul secol, a revenit cu forme mult mai periculoase și greu de tratat. În mod normal, bolnavii de TBC primesc patru-cinci antibiotice pe care trebuie să le ia timp de șase luni. Rezistența la acestea apare dacă pacientul nu ia medicamentele sau tratamentul este încheiat înainte de vreme. În cazul noii forme de TBC, sunt necesare până la 17 comprimate diferite, iar costul tratamentului este de până la o sută de ori mai ridicat decât în cazul celorlalte forme ale bolii. Boala poate duce la afectarea simțurilor precum auzul și chiar la surzire. Netratată corespunzător, TBC-ul sărăciei poate deveni o boală cu serioase efecte secundare și poate cauza moartea.
Pe de altă parte, numărul pacienților diagnosticați cu această formă de TBC este încă scăzut, acest lucru fiind cauzat atât de superficialitatea medicilor care nu identifică simptomele corect, cât și de bolnavi care se prezintă la control în starea avansată a bolii sau deloc. Andrei Dadu, unul dintre reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, consideră necesară investirea unor sume de bani considerabile în sistemul de diagnosticare din țările cu risc ridicat de îmbolnăvire. Anul trecut, OMS a alocat peste 300 de milioane de euro pentru țările din Europa cu un risc major de TBC rezistent însă, în ciuda alocării acestor fonduri, nu au fost identificați mai mulți bolnavi iar dintre cei care au fost diagnosticați cu TBC-ul sărăciei, doar două treimi sunt tratați corespunzător. OMS acuză lipsa infrastructurii în sistemul medical din aceste state, precum lipsa aparaturii medicale, a condițiilor din spitale și chiar lipsa spitalelor în unele regiuni unde bolnavii nu au cum să fie tratați.
„Aproape orice persoană care a murit din cauza TBC-ului în Rusia, în ultimii zece ani a fost dependentă de droguri sau infectată cu HIV.“ Arată Daria Ocheret, reprezentant OMS, conform Deutsche Welle. Ea consideră că lipsa diagnosticării corecte a bolii este generată și de faptul că drogurile sunt ilegale iar bolnavii se tem fie că vor ajunge la închisoare fie că vor fi internați în spital fără acces la stupefiante.
Un număr de 15 state europene sunt considerate cu risc sporit, printre care Rusia, Ucraina Belarus, Bulgaria și Moldova, dar și statele baltice.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















