Home Sport „Regele” ajută Steaua de la distanță

„Regele” ajută Steaua de la distanță

DISTRIBUIŢI

Viitorul Constanța – Pandurii, 2-0

Steaua își poate pregăti deja coronița de campioană a turului, după ce la finalul etapei recent încheiate a mai făcut un nou pas spre această titulatură. Victoria cu 4-0 în fața Gloriei Bistrița a fost „dublată” pentru echipa din Ghencea de succesul neașteptat al Viitorului Constanța în fața ocupantei locului secund al clasamentului, Pandurii Târgu Jiu. Gorjenii au plecat capul la malul mării la capătul unei partide în care nu le-a ieșit mai nimic, momentul culminant consemnându-se în minutul 87, la 1-0, când Maxim a ratat un penalty. Finanțatorul constănțenilor, fostul mare internațional Gheorghe Hagi, a demonstrat că răbdarea pe care a avut-o cu puștii din echipă la începutul sezonului a început să dea roade, fiind foarte mulțumit de succesul repurtat în fața echipei din Târgu Jiu. „Jucătoriii s-au bătut ca să câștige contra unui adversar foarte bun. Ne-au dominat, Pandurii este o echipă foarte bună, am avut și șansă, dar șansa ți-o faci și singur. Jucând așa, Pandurii o să aibă multe victorii. Sunt mulțumit, mă bucur pentru jucătorii Viitorului. S-a văzut puțin absența lui Dică, n-am avut controlul jocului. Cred că echipa noastră în fiecare zi este mai bună. În seara asta am avut șansă, un portar care ne-a salvat și băieți care au muncit mult. Campionatul e lung, nu am făcut nimic, doar am scos capul în lume. Drumul e greu și avem mult de muncit”, a declarat Gheorghe Hagi după victoria care o apropie pe Steaua mai mult de titlul neoficial de campioană a turului.
De cealaltă parte, antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraș, s-a declarat dezamăgit de ratarea șansei de a rămâne în coasta liderului, afirmând, în glumă, chiar că elevii săi ar mai firatat încă un penalty dacă li s-ar fi oferit ocazia. „Suntem supărați, a fost un meci pe care nu trebuia să îl pierdem niciodată. Prea multe nu am ce să le reproșez jucătorilor, au ratat un penalty la final. Toată lumea vorbește că am pierdut trena. Ce trenă să pierdem? Suntem pe locul doi, la 6 puncte de Steaua. I-am simțit motivați pe jucători. În prima repriză le-am făcut cadou un penalty adversa­rilor. Repriza a doua a fost mai echilibrată, dar din păcate nu am reușit să înscriem din penalty. Poate dacă aveam un jucător care avea simțul porții pentru noi era 5-2. E o înfrângere nemeritată, dar felicit acești jucători tineri ai lui Hagi. Dacă ne mai dădea încă unul (n.r. – un penalty) îl ratam și pe ăla, nu a fost ziua noastră. Suntem dezamăgiți de rezultat, am făcut spectacol, dar, din păcate, nu am înscris. Nu am ce să le reproșez jucătorilor din punct de vedere al efortului ”, a declarat Petre Grigoraș.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.