Utilizatorii retelelor de telefonie mobila au format corect noile numere telefonice in proportii cuprinse intre 69% si 88,5%, in timp ce apelurile efectuate de abonatii retelei de telefonie fixa au inregistrat rata cea mai scazuta de formare corecta a noilor coduri telefonice, potrivit unui comunicat al Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).
Astfel, la o saptamana de la intrarea in vigoare a noii numerotatii telefonice la nivel national, 55,1% din apelurile abonatilor operatorului national de telefonie fixa RomTelecom spre codurile din noua numerotatie sunt corecte, iar 45,8% din apelurile internationale sunt formate corect, in timp ce rata de formare corecta in reteaua Orange (fost Dialog) este de 77%, la Connex – 82%, Cosmorom – 88,5%, iar la Zapp – 69%.
Noul plan de numerotare telefonica a Romaniei a intrat in vigoare in data de 14 iunie a anului in curs. Pana la 14 septembrie 2002, noul plan va functiona in paralel cu cel vechi, astfel ca vor putea fi folosite atat numerele corespunzatoare vechi, cat si cele aferente noii numerotatii. In intervalul mentionat, un mesaj vocal va informa utilizatorul care formeaza un numar in vechea structura despre schimbarea de forma care s-a produs, dar legatura telefonica se va realiza automat, chiar daca este format numarul vechi.
In perioada 14 septembrie – 14 noiembrie 2002 va functiona numai noul plan de numerotatie. Daca se va forma numarul vechi, abonatul va fi avertizat cu privire la modificare fara sa se mai realizeze rutarea apelului. Dupa 14 noiembrie va functiona numai noua numerotatie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















