Arhiepiscopia Romano-Catolică București acuză Ministerul Culturii că nu a delimitat și înscris în planurile cadastrale zona de protecție a Catedralei Sf. Iosif și a Palatului Episcopal Metropolitan, provocånd astfel o pagubă evaluată de Arhiepiscopie la suma de 22 de milioane de euro. „Am cerut 22 de milioane de euro ca reparație a pagubei, nu pentru îmbogățirea noastră, ci pentru refacerea zonei de protecție, pentru a face o ofertă concretă de cumpărare a «țepei» din coasta noastră, pentru a ne recåștiga liniștea și siguranța, pentru a reface parcul și a-l dărui bucureștenilor ca o oază de liniște și pace în centrul istoric al Capitalei, după un război care a durat prea mulți ani deja și în care toți am avut și avem de pierdut“, a declarat Înalt Preasfințitul Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop de București. Potrivit acestuia, autorizația de construire a Cathedral Plaza și-a pierdut valabilitatea la data de 23.03.2009 și în baza acesteia nu se mai pot executa niciun fel de lucrări, nici de organizare de șantier, nici de continuare a lucrării. „Cerem pe această cale tuturor instituțiilor statului cu atribuții în controlul executării de lucrări de construire, inclusiv compartimentului de disciplină în construcții al Primăriei sectorului 1, căruia ne-am adresat și în scris în această dimineață, să ia toate măsurile pentru a opri executarea de lucrări în lipsa unei autorizații de construire valabile“, a adăugat arhiepiscopul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















