Acasă Actualitate Pedelistul Mircea Banias – capul mafiei din Portul Constanța

Pedelistul Mircea Banias – capul mafiei din Portul Constanța

DISTRIBUIȚI

În tăcere, departe de lumina reflectoarelor, încercând să facă totul altfel decât mult mai versatul Mazăre, la Constanța a apărut un nou grup de interese cu valențe de grupare infracțională organizată. Afacerile dubioase ale noii „mafii“ sunt la fel de bănoase ca ale grupărilor cunoscute. Întâmplător sau nu, membrii acestei noi „organizații“ au trecut pe rând pe la conducerea portului. Șeful lor pare a fi senatorul Mircea Banias (foto). Atât el, cât și ceilalți „colegi“ ai săi au legături cu Administrația Porturilor Maritime, singura instituție mai importantă decât Radu Mazăre în Constanța. În 1998, era inginer la o firmă care făcea afaceri în Portul Constanța. La zece ani de la acel moment, a devenit senator și unul dintre cei mai importanți oameni din orașul de la malul mării. Este vorba despre Mircea Banias, eminența cenușie a unui grup de persoane care a monopolizat afacerile în zona Portului Constanța. Alături de el se află fostul deputat Laurențiu Mironescu și Ion Bălan, noul director al Administrației Porturilor Maritime. Toți trei au în comun funcția de director la Administrația Porturilor Maritime.

Blat cu clădirile portului

Afacerile lui Banias la malul mării nu sunt o noutate. În 2005, în vreme ce era director al APM, Banias a hotărât să renoveze o clădire. După ce operațiunea a fost gata, managerul a decis să o scoată la licitație probabil din cauza faptului că arăta prea nouă și făcea notă discordantă cu celelalte clădiri din port. În 2006, pseudoprocedurile de licitație au fost îndeplinite, iar două companii au ajuns să se „lupte“ pentru clădire.
Prima, S.C. Euroshipping Services S.R.L., îl avea printre acționari chiar pe Banias, alături de Corneliu Mironescu (tatăl prietenului său Laurențiu Mironescu, pe atunci deputat). Cea de-a doua, S.C. Betelgeuse Investment SRL, avea atunci acționar unic – Sarivan Adrian Ștefan, și administrator pe Lazăr Gheorghe.
Pentru ca lucrurile să nu bată la ochi, câștigătoarea licitației a fost firma la care Banias nu era acționar. S.C. Betelgeuse Investment SRL a plătit aproape 50.000 de euro, mult sub valoarea pieței, pentru respectivul imobil, apoi a fost absorbită tocmai de firma concurentă – Euroshipping Services.
Laurențiu Miro-nescu, scăpat de „cor-voada“ deputăției, a preluat acțiunile firmei de la tatăl său, iar pentru mai multă siguranță, printre proprietarii Euroshiping Services a fost cooptat și Ioan Bălan, actualul director al APM.

Banias are anturaje penale

Pe data de 31 iulie 2008, Mircea Banias alături de ceilalți parteneri de afaceri care au acțiuni la firma Interprest Trading a decis ca frâiele societății să-i fie date lui Sorin Groza. Astfel, acesta a fost numit ca administrator al societății. Personajul mai apare ca asociat în firmele Gedvec, Antrepriza de Construcții, Ella&Nicoll Import-Export SRL, Donau Sea Link SA, Vector Marine Service SRL și în Carbofarm Europa SRL. Patru dintre aceste firme sunt deținute împreună cu Ioan Toanchină, candidat PD-L pentru Senatul României în Colegiul 1 din Constanța.
Deși pare a fi preferatul democrat-liberalilor în materie de afaceri, Groza nu este un „îngeraș“. Încă din 2004, el are un dosar penal care așteaptă alegerile pentru a ajunge pe masa judecătorilor. Potrivit poliției, pe 6 aprilie 2004, Groza, în calitate de administrator al firmei SC Gedvec SA Constanța, i-a indus în eroare pe cetățenii turci Tevfik Moran și Haldun Ozbek. Cei doi erau și ei, la vremea respectivă, administratori ai firmei Gedvec.
Polițiștii susțin că Sorin Groza a emis o procură specială falsificată, despre care Moran și Ozbek nu știau nimic, cu atât mai mult cu cât nu vorbesc limba română. Cu ajutorul acestei procuri, asociatul politicianului i-ar fi revocat din funcția de administratori pe cei doi cetățeni turci și s-ar fi confirmat în funcția de administrator unic.
Din această postură, asociatul lui Banias este suspectat că a sustras sume importante de bani din firmă și a creat grave prejudicii patronilor acesteia.

Ceartă pe incinerator

Grupul PDL-iștilor deștepți de la Constanța nu ține cont de nimic. În 2006, Banias, din postura de director al APM, a semnat un contract cu firma Rosal, care aparține colegului său de partid, Silviu Prigoană.
Aparent, Rosal ar fi trebuit să fie avantajată la fel cum se întâmplase cu firma lui Banias, dar lucrurile au stat cu totul altfel. În ciuda faptului că se știau de pe la ședințele de partid, Prigoană și Banias nu s-au înțeles așa cum trebuie. Așa se face că, de mai bine de trei ani, Administrația Porturilor se judecă frenetic cu Rosal pentru niște bani pe care firma lui Prigoană se pare că nu i-ar fi plătit în schimbul folosirii unui incinerator aflat în incinta portului.
Deși între timp asociatul lui Banias, Ioan Bălan, a fost numit la conducerea APM, lucrurile nu s-au clarificat, semn că numai PDL-iștii din Constanța au acces la borcanul cu miere reprezentat de portul maritim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.