În noaptea de duminică spre luni, aproximativ 360 de călători aflați în acceleratul Timișoara Nord-București Nord au trăit clipe de coșmar. La ora 2.29, trenul a deraiat în zona Cârcea, la zece kilometri de Craiova. Toți călătorii au scăpat cu viață. Anchetatorii, care au și un cerc de suspecți, merg pe trei variante: ipoteza unei mâini criminale, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, defecțiuni tehnice. Ieri, au fost aduse macarale pentru ridicarea vagoanelor căzute la pământ. Și tot ieri, șase din cele 36 de vagoane ale unui tren încărcat cu produse petroliere au deraiat între localitățile Boju și Valea Florilor, din județul Cluj. Pe calea ferată s-au scurs tone de motorină din vagoane. În ziua de astăzi, deplasarea cu autoturismul propriu, cu microbuzul și, mai nou, cu trenul a devenit o aventură care, din ce în ce mai des, a început să se sfårșească tragic. În plină noapte, cånd dormeau, citeau sau stăteau de vorbă, peste 300 de călători s-au trezit unii peste alții, în vagoane răsturnate. La ora 2.29, Acceleratul 1692, care circula pe relația Timișoara Nord-București Nord, avånd în componență locomotiva și opt vagoane, a deraiat în zona Cårcea, la zece kilometri de Craiova. Accidentul feroviar a fost anunțat de către doi jandarmi care urmau să susțină, la București, un examen pentru a participa la o misiune în Kosovo și care se aflau în trenul deraiat în județul Dolj. Inițial, cei doi au încercat să anunțe incidentul la 112, dar serviciul era blocat. Au sunat la dispeceratul Jandarmeriei, iar în aproximativ zece minute circa 150 de jandarmi și-au făcut apariția la fața locului. Călătorii au fost scoși pe geamuri din vagoanele răsturnate sau „urcate“ unele peste altele. Cåteva vagoane au fost aruncate la cåțiva metri de calea ferată. Călătorii su declarat că accidentul a avut loc la scurt timp după plecarea din gara Craiova. Scoaterea călătorilor din vagoanele răsturnate a durat între 20 și 60 de minute. Un număr de 15 călători, care au suferit entorse sau zgårieturi, au necesitat transportarea la spitalul din Craiova. Pånă la prima oră a dimineții, 14 răniți au fost externați. Un pacient a rămas internat ca urmare a unui atac de panică. Ceilalți călători care au avut nevoie de îngrijiri medicale le-au primit la locul accidentului feroviar. Oamenii au fost transportați, cu microbuze, în gara Caracal. Celor care au cerut despăgubiri li s-a spus că se vor lua măsuri pentru a le primi.
Berceanu: „Nu avem de-a face cu un furt de șină“
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, odată ajuns în zonă, a declarat că „nu avem de-a face cu un furt de șină, avånd în vedere că la locul accidentului a fost găsit un bidon cu ulei de motor, șuruburi scoase de la șină cu o cheie specială, iar din primele cercetări s-a constatat că persoana sau persoanele care au scos șuruburile de la șină au știut bine unde să facă acest lucru. Dacă erau hoți de cale ferată, puteau lua șina aflată långă șina funcțională“. În opinia ministrului Berceanu, „vorbim de un act intenționat, de un act, probabil, criminal“. Potrivit ministrului Transporturilor, valoarea pagubelor se ridică la peste cinci milioane de euro. Dar, „ar fi putut fi o tragedie colosală. Este un semn de la Dumnezeu că oamenii care se aflau în tren nu au pățit nimic“. Sindicaliștii nici nu vor să audă varianta ministrului Radu Berceanu referitoare la posibilul act criminal, aceștia spunånd că „vinovată“ pentru accidentele feroviare este infrastructura. Liderul Federației Mișcare-Comercial, Gheorghe Popa, a declarat că „își dorește ca rezultatul anchetei în cazul accidentului feroviar să prezinte cauzele reale, chiar dacă acestea ar fi natură tehnică. Peste 50% din elementele care compun infrastructura CFR sunt scadente la reparații“. În țara noastră, pe calea ferată, în anul 2000 existau 394 de puncte critice, iar anul trecut – peste 600.
Anchetatorii merg pe trei variante
Prim-procurorul Parchetului Curții de Apel Craiova, Elisabeta Drăguț, a declarat, ieri, că anchetatorii merg pe trei variante: ipoteza unei måini criminale, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu sau defecțiuni tehnice. „Au fost ridicate probele de la fața locului. Sunt luate în calcul și datele tehnice, precum și intervalul orar în care au circulat trenurile pe acea rută. De duminică de la ora 21.00 și pånă în jurul orei 01.00 pe acea rută nu a trecut niciun tren. În jurul orei 01.00, a trecut un tren de marfă, următorul fiind trenul accelerat implicat în accident“, a afirmat Elisabeta Drăguț. Procurorul general adjunct al Parchetului Curții de Apel Craiova, Aurel Băjenaru, a adăugat că „ultimele lucrări la tronsul de cale ferată unde s-a petrecut accidentul feroviar au fost executate în urmă cu patru-cinci ani, ultima verificare avånd loc duminică, în jurul orei 11.00“. Conform Codului penal, distrugerea liniei de cale ferată, infracțiune prin care este pusă în pericol siguranța mijloacelor de transport, este pedepsită cu închisoare de la doi la șapte ani, respectiv cu detenție de la trei la zece ani, dacă în urma acestei fapte a avut loc un accident feroviar. Printre suspecți, autoritățile au declarat că se află un impiegat de mișcare, retrogradat în funcția de acar și apoi de muncitor necalificat la o secție din Caracal a Regionalei CFR Craiova, retrogradarea avånd loc în urma unor probleme psihice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















