
Consiliul General al Municipiului București, întrunit miercuri, a aprobat fondurile pentru realizarea bustului regelui Mihai I, deși statuia a fost inaugurată pe 25 octombrie. Cu toate că primarul Capitalei, Sorin Oprescu, era înștiințat cu privire la realizarea bustului regelui Mihai, încă din luna mai a acestui an cu ocazia Zilei Regalității și chiar a promis că „Piațeta Regelui“ va fi gata până pe 25 octombrie, lucrările au fost demarate abia în urmă cu o lună și s-au terminat chiar în ajunul inaugurării.
Suma aprobată de CGMB se ridică la 100.000 de euro, însă în mod ironic, aprobarea acestor fonduri depășesc momentul inaugurării astfel că banii nu vor mai fi necesari având în vedere că bustul se află deja la intersecția străzii Ion Micu cu șoseaua Kiseleff, la inaugurarea statuii participând însuși Regele Mihai I. În ciuda inutilității acestei aprobări, intenția lui Sorin Oprescu de a ieși „basma curată“ în ceea ce privește alocarea fondurilor pentru bustul regelui a derapat ostentativ în ridicol iar ironicul situației nu poate fi decât amuzant.
În cadrul aceleiași ședințe a CGMB, a fost respinsă prelungirea contractului de închiriere pentru clădirea în care se află în prezent sediul Primăriei Capitalei. Proiectul a fost votat de 31 de consilieri și ar fi avut nevoie de 35 de voturi din cei 55 de consilieri pentru a fi aprobat. Considerând că Primăria nu va mai avea sediu, primarul Sorin Oprescu nu a găsit nici o soluție de perspectivă, ci a primit neprelungirea contractului cu sarcasmul lipsit de profesionalism cu care a tratat de-a lungul mandatului său toate problemele importante. Astfel, edilul Capitalei a declarat că dacă nu se va prelungi contractul de închiriere, angajații primăriei vor trebui să se pregătească să își desfășoare activitatea în fața primăriei deoarece contractul expiră în luna decembrie. Mai mult, acesta a contrazis estimările conform cărora suma pe care ar trebui să o achite pentru chiria pe un an ar fi de trei milioane de euro, spunând că în realitate, ar trebui plătite doar 2.2 milioane de euro deoarece municipalitatea nu trebuie să plătească TVA. Pretențiile primarului vizează chiar obținerea banilor din urmă, pentru TVA-ul plătit în ultimii trei ani. „Ni se dau banii înapoi pentru că a venit Curtea de Conturi să spună că nu trebuia să plătim TVA. Un consilier PDL mi-a făcut plângere la DNA pentru că am plătit TVA. A venit răspuns acum două săptămâni care spune ca nu am greșit cu nimic că am plătit TVA. Curtea de Conturi spune ca nu trebuia sa plătim TVA. Acum ne aflăm în judecată. Contractul expiră și dacă dumneavoastră veți constata că nu sunteți de acord cu prelungirea contractului, din rea voință sau ipocrizie, să ne pregătim să lucrăm în fața primăriei. Noi vom cumpăra clădirea când putem să o facem“, a declarat Oprescu.
Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe site-ul Primăriei Capitalei, prin prelungirea contractului de închiriere, pentru turnul de 14 etaje din Splaiul independentei, în suprafață de 13.536 mp, municipalitatea ar urma să plătească timp de 3 ani o chirie de 17,84 euro/mp, ceea ce înseamnă 240.000 de euro pe lună, 2,9 milioane de euro pe an și 8,7 milioane de euro pe 3 ani. Contractul ar urma să fie prelungit începând cu 11 decembrie 2012.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















