PSD si-a luat partea leului in Comisia constitutionala. Social-democratii vor avea sefia comisiei, un vicepresedinte si un secretar. PNL, PD si PRM au castigat doar un post de vice, iar UDMR unul de secretar. Formatiunea de guvernamant si-a stabilit ieri, in Delegatia permanenta, reprezentantii in comisie: senatorii Rodica Stanoiu, Doru Ioan Taracila, Antonie Iorgovan si Ion Predescu si deputatii Valer Dorneanu, Ion Neagu, Ionel Olteanu si Minodora Clivetti. Unul din posturile care au revenit grupului parlamentar social-democrat a fost donat Partidului Umanist. Din partea Guvernului a fost nominalizat ministrul Acsinte Gaspar. Cotroceniul il va propune, probabil, pe consilierul prezidential pe probleme juridice, Mihai Constantinescu. Comisia il va mai cuprinde pe avocatul poporului, Ioan Muraru, cel care a batut tara alaturi de reprezentantii PSD pentru a populariza proiectul de revizuire propus de social-democrati. Partidele din Opozitie se pregatesc, la randul lor, pentru dezbaterile din Comisia constitutionala. PD l-a desemnat, de pilda, ieri, in Biroul Permanent National, pe deputatul Emil Boc in functia de vicepresedinte al comisiei. Democratii vor mai fi reprezentati in aceasta structura parlamentara de deputatul Ioan Onisei. Desi considera inoportuna revizuirea Constitutiei, PRM a anuntat, prin vocea vicepresedintelui Lucian Bolcas, ca va participa -constructiv- la lucrarile comisiei. Liberalii spun ca sunt gata sa inceapa discutiile, vicele PNL, Andrei Chiliman, subliniind ca procesul de revizuire ar fi trebuit sa inceapa mai devreme: -Timpul este la ora actuala foarte scurt pentru o revizuire foarte ampla a Constitutiei, pentru ca intr-un an preelectoral, in general, nu se mai pot aduce modificari foarte importante in anumite legi, cu atat mai putin Constitutiei-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















