
Președintele Partidului Forța Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, a felicitat vineri Partidul Social Democrat pentru faptul că nu vede în suspendarea președintelui Traian Băsescu o prioritate, punctând că începe astfel să se vadă că USL se desparte "și după alte falii". "Nu vedem care este beneficiul politic, vedem însă cum se adâncește criza politică gravă din România, repet, într-un context economic extrem de complicat. Un referendum costă, referendumul care a trecut a însemnat cu puțin peste 20 milioane de euro. Sunt bani pe care guvernarea îi ia din buzunarul fiecărui român, cent cu cent. Precedentul referendum, cu tot respectul pentru decizia Parlamentului, a fost construit pe o mascaradă de motive. În cazul în care ar urma o nouă suspendare, evident că nu motivele ar conta, ci proiectul politic de a-l îndepărta pe președintele ales", a spus Ungureanu, într-o conferință de presă, întrebat despre posibilitatea unei noi suspendări a președintelui Traian Băsescu. În context, el a ținut să felicite PSD pentru faptul că nu vede în suspendarea președintelui o prioritate. "Mă bucură însă faptul că există o doză de rațiune și în declarațiile politice ale unora dintre liderii USL, mai ales din partea PSD, dacă nu mă înșel, și îi felicit că gândesc așa, că nu o suspendare a președintelui reprezintă în momentul de față o prioritate, începe să se vadă clar pentru toată lumea că USL se desparte și după alte falii, și nu doar după granița care în mod firesc există între PSD și PNL, există și moderați, există și radicali. Vocea radicalilor începe să se audă puternic, unii îl înjură gros pe ambasadorul SUA în aceste zile de campanie prezidențială (a SUA – n.r.), alții aruncă cu noroi asupra UE, acest grup de radicali este de fapt ceea ce în momentul de față dă culoarea politicii românești, un gri închis spre negru, așa cum arată în acest moment viitorul României", a afirmat Ungureanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















