Presedintele PNL, Valeriu Stoica, isi continua ofensiva impotriva aripii Patriciu, aducandu-i in linia intai a frontului pe veteranii partidului. Dupa ce Stoica ceruse, marti, contruirea in interiorul partidului a unei miscari politice care sa garanteze stabilitatea si unitatea PNL, reprezentantii Senatului liberal, Constantin Balaceanu-Stolnici si Neagu Djuvara au iesit, ieri, la rampa, cu o oferta pliata intocmai pe modelul avansat de liderul partidului. Cei doi seniori ai PNL au propus infiintarea unui Grup de initiativa pentru reforma si relansarea politica a PNL, al carui scop declarat este realizarea unei reforme -care sa duca la eliminarea cauzelor actualei crize interne si care sa relanseze PNL ca principal partid de opozitie si ca alternativa la actuala guvernare-. Mai mult, cei doi membri ai Senatului PNL au propus si constituirea, pe baza Grupului de initiativa, a unei forte politice in interiorul partidului, care sa se impuna la Congresul Extraordinar ca solutie la curentele distructive existente astazi in formatiunea politica condusa de Valeriu Stoica.
Reactia sefului PNL fata de initiativa duoului senior a fost, dupa cum era de asteptat, extrem de favorabila. -Imi exprim speranta ca toate fortele responsabile din PNL nu vor intarzia in a se regrupa in jurul acestor doi garanti ai stabilitatii si unitatii partidului-, a afirmat Stoica. Din celalalt colt al ringului liberal, Crin Antonescu, posibil candidat al aripii Patriciu la presedintia PNL, -adulmeca- insa implicarea directa a lui Stoica in demersul celor doi seniori. -In spatele acestei initiative se afla o noua incercare a lui Valeriu Stoica de a deplasa centrul atentiei de pe dezbaterea reala din partid-, ne-a declarat Antonescu. El i-a mai recomandat sefului sau direct pe linie de partid -sa inceteze cu acest sir de proclamatii si apeluri-.
Stoica le cere radicalilor sa lase balta candidatura
Presedintele PNL si-a continuat ieri ofensiva impotriva taberei Patriciu, pe terenul negocierilor. Stoica le-a cerut radicalilor sa-i urmeze exemplul si sa renunte la depunerea de candidaturi la vreo functie in partid la viitorul Congres Extraordinar. Presedintele liberal si-a motivat apelul afirmand ca un asemenea gest al adversarilor sai din partid ar fi -pentru binele PNL, pentru viitorul acestui partid si in numele bunelor intentii pe care totusi sper ca le au fata de partidul nostru-. Propunerea lui Stoica a lasat insa rece tabara Patriciu, Crin Antonescu caracterizand solicitarea sefului PNL drept -penibila-. -Nu ma simt destinatarul unor asemenea propuneri. Oricum, astfel de targuri ar trebui facute in spatele scenei publice-, a spus Antonescu.
Presedintele PNL a lansat, in acelasi context, o -sageata- si la adresa PSD, acuzand partidul de guvernamant ca recurge la manevre in scopul de a dezbina PNL si PD. Stoica a spus ca de evenimentele recente din interiorul PNL nu poate profita decat PSD si a invocat -surse anonime-, care i-au aratat -interesul PSD de a dezbina PNL si PD-.
Stolojan: Fara schimbare nu se poate
Aflat cu un picior in afara partidului, Theodor Stolojan ramane, inca, un avocat al lui Stoica. -Daca voi lua decizia de a parasi partidul, va fi pentru ca nu sunt de acord cu modul in care se procedeaza fata de presedintele partidului si cu cei care nu sunt in stare sa respecte regulile interne-, a declarat, ieri, Stolojan. In opinia sa, misiunea Congresului Extraordinar este aceea de a produce schimbari la varful partidului: -Daca actuala structura de conducere nu va fi modificata, situatia va fi ca si pana acum-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















