Românca Claudia Roman și colegele ei de la secția de Terapie Intensivă a unui spital din New York au devenit eroine naționale datorită modului în care s-au descurcat pe parcursul furtunii Sandy. Ele au fost felicitate chiar de președintele Statelor Unite, Barack Obama. Periculoasa furtună Sandy a cauzat mai multe pene de curent în orașul New York, iar una dintre ele a afectat și secția de Terapie Intensivă a Maternității Langone.
În timp ce mai multe asistente, printre care și Claudia Roman, se pregăteau să schimbe tura, în clădirea spitalului s-a făcut brusc beznă. Toate aparatele care țineau în viață bebeluși născuți prematur, cu probleme de respirație sau cu afecțiuni cardiace, s-au oprit, relatează abcnews.go.com. Aparatele au pornit imediat la loc cu ajutorul generatorului de rezervă, însă acesta avea o autonomie de numai patru ore. Drept urmare, a fost necesar ca bebelușii să fie evacuați de urgență. Cum lifturile nu funcționau, asistentele au fost nevoite să-i coboare în brațe, pe scări, de la etajul 9. În tot acest timp, le-au asigurat respirația artificială cu ajutorul unor pompe operate manual. ”De obicei nu ne aflăm în astfel de situații, cărând un copil în brațe pe scări în întuneric. Eu eram cel mai îngrijorată să nu mă împiedic în timp ce aveam în brațe copilul prețios al cuiva…pentru că asta ar fi fost de neiertat ”, a declarat Claudia Roman pentru site-ul american.
Cele șapte asistente au fost lăudate chiar de președintele Barack Obama, care le-a oferit ca exemplu pentru ceea ce are de oferit Statele Unite mai bun.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















