Estimarile privind cresterea economica in zona euro ar putea fi depasite, acestea inregistrand o evolutie peste prognozele facute de Comisia Europeana, arata Reuters. Potrivit raportului trimestrial al institutiei, expansiunea economica a celor 12 state care au adoptat moneda euro ar putea ajunge la 2,5%, avansul consemnat anul trecut fiind doar de 1,3%. Accelerarea procesului de crestere economica este pusa pe seama scaderii pretului petrolului si a reducerii somajului. Raportul mai precizeaza ca unul dintre sectoarele care va cunoaste un avans considerabil este consumul, unde si cheltuielile aferente ar putea fi peste asteptari. Atat riscurile pe termen scurt, cat si cele pe termen lung ar putea avea o tendinta usor ascendenta, iar pe plan extern, aceastea ar avea ca deznodamant incetinirea cresterii economice la nivel mondial, cea mai afectata de riscurile externe fiind SUA. Situatia conflictuala din Orientul Mijlociu ar putea avea influente directe asupra pretului petrolului, care se pot manifesta prin majorarea pretului, chiar peste asteptari, se mai arata in raport.
Cu toate ca Banca Centrala Europeana a operat nu mai putin de patru majorari, la sfarsitul anului trecut, ratele dobanzilor din zona euro se metin la un nivel scazut. O noua majorare a ratei dobanzii este asteptata, potrivit specialistilor, pe fondul ritmului accelerat de crestere a productiei industriale, dar si a costurilor ridicate.
Luna septembrie a insemnat si o crestere a a comenzilor noi din industrie, potrivit indicelui RBS/NTC. In schimb, costurile de productie au revenit aproape la nivelurile-record ale lunii iulie. De asemenea, numarul de comenzi noi pentru export s-a accelerat.
Indicele RBS/NTC s-a plasat in septembrie la 56,6 puncte, mentinandu-se astfel la nivelul consemnat in luna precedenta, dar depasind asteptarile analistilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















