Home Sport Steaua își cosește drumul spre titlu

Steaua își cosește drumul spre titlu

DISTRIBUIŢI

Liderul, 3-1 cu Dinamo la capătul unui meci controversat

Din ce în ce mai multe voci susțin că Steaua este cea mai în formă echipă din Liga I, ipoteză confirmată în aproape toate meciu­rile, fie ele pe plan intern sau în Liga Europei. Cu toate acestea, se știe prea bine că oricine prinde o zi proastă, mitul formației de neînvins fiind spulberat la un nivel mult mai mare de nereușitele lui FC Barcelona. Acest moment s-a consemnat pentru lider duminică seara, tocmai în fața marii rivale Dinamo, cu mențiunea că a pierdut doar moral, nu și pe tabelă. Scorul de 3-1 este incontestabil dacă este privit din afară. Altfel, sunt multe de spus. Dinamo a deschis scorul prin Alexe, apoi arbitrul belgian Alexandre Boucaut le-a refuzat „câinilor” un penalty clar, lovitură pe care a acordat-o, apoi, taberei adverse, în urma unei faze mult prea ușoare. La unul dintre puținele contraatacuri care au urmat, „roș-albii” și-au pus toate speranțele în Matei și Țucudean, care au scăpat spre poarta lui Tătărușanu, fiind opriți concomitent, prin fault – neacordat – în suprafața de pedeapsă. Diferența valorică dintre cele două echipe a fost, per total, vizibil în favoarea Stelei, însă tabela de marcaj nu ar mai fi fost, cu siguranță, atât de îngăduitoare cu gazdele de duminică seara în cazul în care belgianul ar fi tratat corect măcar una dintre cele trei faze descrise mai sus. Amănuntele de această natură nu i-au împiedicat pe conducătorii steliști să savureze la maxim acest succes, care se confundă foarte mult cu titlul de la finalul acestui sezon. De cealaltă parte, dinamoviștii au lăsat capul în pământ și nu au putut să arate cu degetul decât spre cele două schimbări pe care Bonetti a fost obligat să le facă în primul sfert de oră și, parțial, spre maniera de arbitraj. „Cred că am avut un penalty neacordat și cred că era mai corect să fie acordat al nostru decât cel pe care l-a dat Stelei. Am fost constrâns să fac două schimbări pentru că s-au accidentat, ceea ce a dus la pierderea calității jocului nostru. Cred că rezultatul a fost condiționat și de faptul că Steaua a primit un penalty și nouă ni s-a refuzat unul, pentru că putea să fie 2-1 pentru noi la un moment dat și se putea întâmpla orice. Felicit, însă, jucătorii mei pentru atitudinea din teren, mai ales că trebuie să ținem cont că am jucat la doar 72 de ore după meciul de Cupă. Diferența a fost făcută și de lipsa de experiență a jucătorilor mei în fața steliștilor. Mai mult decât am făcut astăzi nu se putea face”, a declarat italianul de pe banca lui Dinamo.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.