Prima ședință a noului BPN al PSD, prima surpriză: dl. Iliescu a fost scos din Birou – dar are voie să vină să stea pe holuri oricând vrea. Ca și dl. Năstase care se cam bosumflase că n-a fost invitat la Congres și ironiza pretențiile de reformă ale noii conduceri. Dar în PSD chiar e reformă: are un fost președinte și premier care a făcut pușcărie, are un președinte condamnat și un premier inculpat. Dacă nici asta nu mai e reformă, atunci ce-i? Cât despre junele Sturzu, oprit să intre în sediu după ce criticase alegerea comunistă a lui Dragnea, s-a dovedit că era o neînțelegere: „eu am vorbit de uși deschise și cei din această clădire au înțeles tocmai invers” a precizat Dragnea. Incidentul Sturzu s-a rezolvat dincolo de ușile închise conform devizei social-literare: să nu ucizi o pasăre cântătoare. Dragnea în schimb a deschis ușile la guvern: „am vorbit cu Ponta despre remaniere”. Se vorbește deja că Dragnea își dorește un guvern pe care să-l poată numi „al meu” iar liberalul Dolha a și anunțat înlocuirea lui Ponta în noiembrie. Brumar. Despre PNL, nihil nisi bene. Tocmai l-a pierdut pe Mihai Seplecan, PCJ Cluj, care a plecat la UNPR. Capul ce se pleacă sabia nu-l taie: Mihai se pleca-n fața lui Oprea – ca să scape de pârnaie. Dragnea și-a marcat sosirea în fruntea PSD și printr-un gest de bunăvoință politică: legea votului prin corespondență pentru diaspora a trecut (după un an de tărăgănări) prin Senat într-o singură zi și s-a îndreptat rapid spre Cameră unde Zgonea o așteaptă cu ușile deschise. Ce simplu era! Ajungea să spună PSD da. Una caldă, una rece: legea pentru diaspora a venit la pachet cu nemulțumirea președintelui PSD pentru diaspora Cătălin Rădulescu care a numit noua conducere a partidului „o cooperativă securisto-mafiotă”. Poftim! Nici măcar dna Gorghiu nu i-a zis așa. Zi de mare transparență și pentru dna Udrea a cărei arhivă electronică a ieșit (din dosarele DNA) în presă dovedind că Duduia făcea shopping și în mass media comandându-și apariții la tv, cumpărându-și articole de lux în ziare și plătind postaci care să-i denigreze adversarii. Nu e chiar o surpriză: dna Udrea cumpăra acolo unde găsea magazinul deschis întrucât câteva trusturi sunt cu circuit închis: execută comenzi numai de la PSD. Dar așa-i în viață: după zece ani de huzur, vine și nota de plată. Anul și dosarul. DNA tocmai a cerut anchetarea și arestarea dnei Udrea într-un nou dosar – pentru luare de mită: 5 mil dolari. Fiecare milion e cu ghinion: are 5 capete de acuzare. Acum să vezi nervi pe dl. Băsescu! Acesta deja e supărat pe Ponta: „ascultă Ponta, n-ai înțeles nimic, dacă învățai ceva de la mine, acum erai președinte”. Uf, bine că n-a învățat. Altfel regretam și mai rău.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















