Home Special Primul Muzeu al Deșeurilor din Europa, redeschis la Biblioteca Națională a României

Primul Muzeu al Deșeurilor din Europa, redeschis la Biblioteca Națională a României

DISTRIBUIŢI

Primul Muzeu al Deșeurilor din Europa s-a redeschis oficial, miercuri, la Biblioteca Națională a României, și presupune o expoziție itinerantă care reconstituie traseul de transformare a resurselor în obiecte utile și apoi în deșeuri.
Muzeul este împărțit pe secțiuni speciale, în funcție de categoriile de deșeuri, de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), la DEEE-uri (deșeuri electrice, electronice, electromenajere – inclusiv surse de lumină arse și baterii), de la materiale biodegradabile la cele periculoase pentru mediu, de la servicii de salubritate la co-incinerare, de la demolări la colectarea selectivă și de la reutilizări la reciclare.
„Scopul acestei expoziții, care are ca motto «Toți implicați – toți respon­sabili», este educarea și conștientizarea cetățenilor, în special al tinerilor, pentru a crește gradul de colectare selectivă și de reciclare a deșeurilor din România. Unui copil i-aș spune că pentru o tonă de hârtie trebuie să tăiem 20 de copaci. Reciclând hârtia, protejăm acei 20 de copaci la fiecare tonă de hârtie“, a declarat Ionuț Georgescu, președintele Centrului de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD).
El a explicat că o cauză a încălzirii globale o reprezintă managementul defectuos al deșeurilor.
Ionuț Georgescu a precizat că expoziția itinerantă, găzduită în prezent de Biblioteca Națională a României pe 200 de metri pătrați, a poposit în urmă cu doi ani la AFI Cotroceni, apoi la Agenția de Protecția Mediului din Cluj și din ianuarie va pleca la Chișinău.
Potrivit unui studiu al Ministerului Mediului din 2010, în România se produc anual 9 milioane de tone de deșeuri menajere, din care 2 milioane nu sunt colectate, mare parte în mediul rural, iar reciclate sunt doar 1%.
„Există fabrici în România care au ca obiect de activitate prelucrarea deșeurilor. Unele dintre ele nu își acoperă întreaga capacitate din cauza lipsei deșeurilor curate“, a mai spus Ionuț Georgescu.
Expoziția poate fi vizitată gratuit până pe 15 ianuarie 2013, de luni până vineri, între orele 8,00 și 18,00.
Organizatorii și susținătorii acestui proiect sunt Centrul de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă și Biblioteca Națio­nală a României.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.