Home Actualitate Sefii Politiei de Frontiera Timis si Caras-Severin au fost demisi

Sefii Politiei de Frontiera Timis si Caras-Severin au fost demisi

DISTRIBUIŢI

Ieri, sefii Inspectoratelor Politiei de Frontiera Timis si Caras-Severin au fost schimbati din functii, dupa ce Corpul de Control al ministrului de interne a constatat numeroase -neajunsuri-. Astfel, colonelul Cornel Babut, comandantul Politiei de Frontiera Timis, si maiorul Francisc Lalciu, seful Inspectoratului Politiei de Frontiera Caras Severin, au fost sanctionati pentru neregulile constate in cele doua inspectorate. De asemenea, alte 28 de cadre din cadrul Directiei Politiei de Frontiera Timis au fost atentionate cu privire la activitatea slaba a institutiei.

Schimbarile din functii au fost anuntate de generalul Toma Zaharia, aflat in vizita la Timisoara, care a declarat ca activitatea Politiei de Frontiera Timis nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor. -Au fost si fluctuatii. Destul de multe cadre, despre care aveam informatii ca nu-si fac datoria si ca incalca normele de munca. De asemenea, sunt si informatii pe care le-am avut, dar nu le-am putut verifica, privind implicarea unor politisti de frontiera in unele acte ilegale si pe fondul cooperarii defectuoase cu celelalte structuri ale Ministerului de Interne din cele trei judete-, a declarat generalul Zaharia.

Colonelul Cornel Babut va primi, in urmatoarele zile, alte sarcini de serviciu, locul sau fiind ocupat de locotenent-colonelul Constantin Daminescu, fostul sef al Inspectoratului Politiei de Frontiera Arad.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.