Tentatia e mare, salariul, dupa buget… Actionand conform principiului -daca furam de la stat, nu furam de la nimeni-, functionari-cheie ai statului isi permit sa gestioneze banul public dupa bunul lor plac, de cele mai multe ori spre bunastarea lor. Ei sunt o forta, fiind chiar si reprezentati in Guvern de catre Autoritatea Nationala, care isi propunea, la un moment dat – si probabil chiar a facut-o – sa infiinteze ceva, un fel de instanta morala, care sa-i certe pe cei corupti pana in maduva oaselor, iar ei sa roseasca macar cinci minute. Pana atunci, statul, adica noi, este prejudicat cu sume astronomice, concurand cu marii corupti ai economiei subterane.
Imprimeria Nationala, ca o mosie
Pentru prejudicierea Imprimeriei Nationale cu 1,2 milioane de euro, directorul general si seful serviciului aprovizionare din cadrul companiei sunt urmariti penal.
Directia Politiei Economico-Financiare a dispus, marti, inceperea urmaririi penale impotriva lui Ion Barbu, directorul general al Companiei Nationale -Imprimeria Nationala SA-, sub acuzatia de abuz in serviciu si instigare la fals intelectual, si a lui Iulian Cojocaru, pentru fals intelectual.
Potrivit sursei, cei doi au incheiat cu SC M Associates Logistic & Trading SRL Bucuresti un contract pentru achizitionarea a 720 tone de hartie speciala autocopiativa, fara sa se ia in consideratie o alta oferta, din partea unei firme din Germania, specializata in domeniu, cu un pret mult mai avantajos. Desi firma germana a prezentat o oferta de hartie cu aceleasi caracteristici tehnice la pretul de 1.772 de euro tona, s-a incheiat contract cu firma romaneasca, la pretul de 5.481 de euro tona.
Pentru a da o aparenta legalitate incheierii contractului, directorul general si seful aprovizionarii au inscris in fals, in registrele de intrare ale unitatii, oferta SC M Associates Logistic & Trading SRL.
Prin derularea contractului, compania a fost prejudiciata, pana in prezent, cu peste 1,2 milioane de euro.
Directorul Aeroportului Oradea, acuzat pentru instigare la delapidare
Politistii clujeni au finalizat cercetarile in dosarul in care cinci angajati ai Aeroportului Oradea – printre care directorul general si cel economic – sunt invinuiti de producerea unui prejudiciu de aproape 2,5 miliarde de lei.
In acest dosar, directorul general, Gheorghe Pasc (51 de ani), este invinuit de abuz in serviciu si instigare la delapidare, iar directorul economic, Ioan Lugosi (63 de ani), de abuz in serviciu.
Alaturi de cei doi directori, au mai fost cercetate o casiera, o contabila si seful Biroului personal al aeroportului. Potrivit sursei citate, casiera Ileana Heredea (41 de ani) si-ar fi insusit diferite sume prin falsificarea documentelor din casa, iar contabila Maria Chis (58 de ani) ar fi inregistrat in evidentele contabile sume fara documente justificative.
Totodata, Alexandru Chis (36 de ani), seful Biroului personal, ar fi vinovat de fals intelectual si uz de fals, acesta intocmind gresit pontajul in institutie.
Potrivit Politiei, prejudiciul creat de faptele celor cinci este de 2,35 miliarde de lei, din care au fost recuperate 2,1 miliarde lei, prin aplicarea sechestrului asiguratoriu.
Intrucat, in perioada 1996-2000, directorul general al regiei Aeroportul Oradea a fost militar activ in cadrul Ministerului Apararii Nationale, in cauza s-a propus declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Bihor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















