
Serviciul din Interpol care administrează baza de date a operelor și obiectelor de artă furate – aproximativ 34.000 de opere împărțite în 26 de categorii – organizează vizitarea virtuală a obiectelor căutate, pentru a combate traficul și a avertiza comercianții de artă, informează cotidianul „Le Figaro“. Această inițiativă, lansată pe 17 august 2009, constituie o premieră mondială. Ea are ca scop să semene îndoieli în rândul traficanților de obiecte de artă, dezvăluind la scară mondială fabuloasele prăzi pe care până acum le negociau la prețuri uriașe pe sub mână. „Trebuie ruptă această rețea planetară a tranzacțiilor ilicite“, anunță Interpolul. Cu câteva click-uri și după completarea unui formular de înscriere pe site-ul Interpol de la Lyon, orice persoană amatoare de frumos poate accesa acest muzeu virtual, plin de minuni. Pânze ale unor pictori celebri stau alături de statui sau obiecte liturgice foarte rare. Incunabule, instrumente muzicale unice, bijuterii din aur sau ceramică ieșită din negura timpurilor completează inventarul. Primul furt semnalat de Interpol a avut loc în ianuarie 1947 și a constat în sustragerea unor timbre de mare valoare din secolul al XIX-lea de la un colecționar german omorât într-o pădure de un soldat belgian, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, un ofițer de la Interpol a precizat: „cele mai vechi piese a căror dispariție este în atenția noastră datează cu peste 1.000 de ani î.Hr. Ele au fost furate, printre 15.000 de alte obiecte, de la Muzeul din Bagdad după intervenția americană din 2003. Totul a fost jefuit, de la arhive la ghivecele cu flori de plastic, ceea ce complică munca noastră de identificare“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















