Multe sectoare ale Capitalei erau la inceput de secol XIX loc de intalnire a negustorilor de cereale si a mestesugarilor. In prezent, numele strazilor din centrul vechi al Bucurestiului ne duc cu gandul la breslele de altadata si ne reamintesc de meseriile pierdute in negura timpului. Astfel, putem lua, spre exemplu, strazile Olari, Fainari, Matasari, Carausilor, Sepcari sau Cavafii Vechi, care acum sunt in curs de cosmetizare si par a nu mai avea aerul de altadata. Printre meseriile uitate se numara si cea a pielaritului, existand la ora actuala doar sase confectioneri care lucreaza cu acest material.
Cand ajungi pe strada Cavafii Vechi te gandesti in mod natural ca aici ar trebui sa gasesti o sumedenie de ateliere de reparat incaltaminte. Lucrurile nu stau insa asa si doar pe un colt al strazii mai poti gasi un atelier care iti aminteste de vechiul Bucuresti. La numarul 17 este o usa inghesuita de care daca treci ajungi in atelierul fostei Cooperative Mestesugaresti in care se mai confectioneaza si se repara haine din piele.
Aici te intampina un barbat trecut de mult de prima tinerete si care la prima vedere nu este deloc vorbaret, de parca nici nu se sinchiseste sa te bage in seama.
Pe vremea lui Ceausescu, salariul era egal cu al inginerilor
Desi are doar 46 de ani, Ion Puiu este deja albit de atata munca. El ni se destainuie si ne spune ca face munca de confectioner de haine din piele de la 14 ani. Sa-ti faci o haina din piele la comanda era, pe vremuri, un lux pe care bunicii, indiferent de statut social, si-l permiteau. Este drept ca unii doar o data in viata, dar aveau cel putin o haina de ocazie cu care rupeau gura targului.
Nea Puiu a ajuns in Bucuresti in anul 1974, venind din comuna Fantanele, judetul Teleorman. Dupa ce a terminat o parte a studiilor, a plecat la Timisoara, unde a stat trei luni pentru a-si desavarsi specializarea. Isi aminteste ca pasiunea pentru aceasta meserie a aparut in vreme ce un var de-al sau, mai mare cu 10 ani, se ocupa cu acelasi lucru. Desi nu o spune explicit, ne da de inteles ca l-a cucerit in mare parte si faptul ca in acele vremuri se castigau bani frumosi.
-Imi amintesc cum am castigat intr-o luna circa 8.600 de lei, cum erau pe vremuri. Doar din reparatii si confectionari-, explica nea Puiu, completand ca a castigat banii astia in perioda de varf dintr-un an, in octombrie si noiembrie, cand era aglomeratie mare in pravalii. Nea Puiu ne mai povesteste ca, pe vremuri, salariul lui era ceva mai mare ca al unui inginer, adica castiga si cate 4.000 de lei lunar.
Mestesug pe cale de disparitie
Mestesugarul bucurestean ne mai spune ca in prima pravalie in care a fost repartizat a muncit 24 de ani, iar -aici, la Biserica <Sf. Gheorghe>, sunt de mai mult de sase ani-. Dupa ce a inceput la munca de jos, acum este sef de unitate la atelierul de pe strada Cavafii Vechi, unde zilnic ii trec pragul zeci de persoane.
Nea Puiu ne vorbeste cu usurinta si despre familia lui. -Am un singur frate, mai mare cu cinci ani decat mine, si este mecanic agricol in Teleorman. Sotia a lucrat o vreme la o sectie de facut cartoane, iar de aproape sase luni a ajuns la o serigrafie-. Are si un baiat de 22 de ani, care nu il urmeaza in cariera -pentru ca sunt alte vremuri si este student la Drept-. Chiar daca munceste intre 8 si 10 ore zilnic, nu se simte deznadajduit si crede ca va iesi la pensie la 65 de ani din aceasta breasla. El sustine ca in cadrul fostei Cooperative Mestesugaresti au mai ramas doar cinci specialisti in confectii din piele in tot Bucurestiul.
Venituri in functie de incasari
Cu toate ca sunt perioade in timpul anului in care castiga numai un milion si jumatate de lei ori maximum doua milioane de lei, Nea Puiu se declara multumit, deoarece merita sa tragi tare in plin sezon, adica din luna septembrie pana in martie. Ne surprinde insa cand spune ca el si ceilalti doi colegi cu care lucreaza in aceeasi pravalie nu au un salariu fix si le revin doar 40 de procente din incasari. Manopera pentru confectionarea unei geci ori a unei haine din piele poate ajunge pana la doua milioane si jumatate de lei. In cazul in care clientul vine cu materia prima, atunci produsul finit poate costa cinci ori sase milioane de lei. Dezamagit, nea Puiu afirma ca cei care comercializeaza in ultimii ani produse second-hand -ne-au tras in jos, deoarece, in conditiile in care montarea unui fermoar costa 50.000 lei si poate ajunge pana la 230.000 lei, atunci omul prefera sa mearga sa isi cumpere o haina de la ei-. Nea Puiu este constient de faptul ca cine are bani isi cumpara haine de firma si nu are nevoie de serviciile de la cooperatie.
Cheltuieli de intretinere prea mari
Pe de alta parte, el explica faptul ca a fost o vreme in care s-a gandit sa se privatizeze insa sunt prea mari cheltuielile de intretinere pentru un spatiu, in perioada moarta. In acest moment, nea Puiu are in subordine doi lucratori carora le pregateste materialul, iar ei duc treaba pana la sfarsit. Unitatea in care isi face meseria de peste sase ani functioneaza de peste 50 de ani, nea Puiu fiind al treilea sef. Chiar daca se lucreaza la foc continuu, aproape fara intrerupere, nea Puiu spune ca printre picaturi -mai imi fac timp si de pauza de masa, cu toate ca lucram in fiecare zi de dimineata de la 10 pana seara la ora 18, inclusiv sambata pana la ora 13-. Cornelia Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
