Institutul de Studii Economice Internationale de la Viena (WIIW) a redus prognoza referitoare la rata medie de crestere economica din Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovenia, Slovacia, Bulgaria si Romania la 1,9%, de la nivelul de 2,1% estimat anterior, mentinand, in acelasi timp, prognoza privind cresterea Produsului Intern Brut al Romaniei cu 3% in 2002, respectiv cu 4% in 2003.
In ceea ce priveste rata anuala a inflatiei, institutul vienez prognozeaza, in cazul Romaniei, un nivel de 25% la sfarsitul anului 2002, respectiv de 20% in anul urmator, in conditiile in care rata estimata de WIIW pentru anul trecut se situeaza la 34,5%. Deficitul de cont curent al Romaniei este estimat la 5,9% din PIB, la finele anului 2001, nivel care, potrivit WIIW, s-ar putea reduce la 5,1% din PIB la sfarsitul anului in curs, pentru ca, in partea finala a anului 2003, sa ajunga la 4,9%.
Toate aceste cifre sunt relativ pesimiste, in comparatie cu previziunile autoritatilor de la Bucuresti, in baza carora rata de crestere economica a Romaniei ar urma sa se ridice la aproximativ 4-4,5% in acest an, respectiv la 5,2% in anul 2003. Referitor la inflatie, previziunile guvernamentale au in vedere o rata de 22% in anul in curs, urmata de un nivel de 15% in anul urmator, in vreme ce deficitul de cont curent ar trebui sa ajunga la 5,5% in acest an si la 5,2% in 2003.
Revizuirea prognozei pentru cele sapte state a fost atribuita de institut scaderii investitiilor straine, ca urmare a incetinirii ritmului de expansiune a economiei mondiale, precum si stagnarii Produsului Intern Brut (PIB) din Polonia. In realitate, fostele state comuniste din regiune vor inregistra cresteri economice situate intre 3% si 3,5% in acest an, dar Polonia va influenta negativ rata medie din cele sapte state, intrucat reprezinta 50% din PIB-ul Europei Centrale si de Est. Unul dintre economistii WIIW, Leon Podkaminer, a indicat ca scaderea investitiilor in grupul de tari central si est-europene nu este de bun augur pentru cresterea pe termen mediu, mai ales in conditiile in care multe dintre ele se bazeaza, in mare masura, pe investitiile straine, iar cateva tari se pregatesc sa adere la Uniunea Europeana in 2004.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















