Home Bref Hora

Hora

DISTRIBUIŢI

După ce Ponta l-a numit pe Iohannis „surda la horă” cei doi au avut o discuție la Cotroceni. Discuția între surda și absurda la horă a durat doar o jumătate de oră. Imediat, Ponta a notat pe FB ca să nu uite: „întâlnire cu preș Iohannis, deschidere totală pt. dialog, respect reciproc și colaborare Guv-Pres pt. bunul mers al României”. Înainte să plece Ponta scria că e dispus să-i arate președintelui același respect pe care i-l arată Iohannis (deși, din pudoare, probabil că nu și l-au arătat) când nu manifestă „o aroganță de stăpân de iobagi”. O aroganță care nu-l afectează pe Ponta: „eu nu-i datorez nimic dlui Iohannis, nu mi-a dat niciun mandat așa că n-am de ce să mă duc la el cu căciula în mână”. Doar cu musca pe căciulă. Sau pe girofar, ca Oprea: acesta a avut de la începutul anului și până acum 1500 de misiuni urgente care i-au permis să umble cu coloană. Rezultă că bietul om a avut câte cinci urgențe pe zi. Practic, toate drumurile sale erau urgente: și la coafor să-și vopsească părul și sprâncenele, și la restaurant, și la minister, în fine, oriunde se ducea. Treburi bărbătești, medicament bărbătesc: girofar. Întrebarea e dacă a făcut vreun drum fără coloană și girofar. Și mai interesant e că după primul accident de coloană care a băgat un polițist în spital acum două luni, a și apărut OUG prin care misiunile de protecție ale SPP se extind și asupra altor demnitari (decât cei prevăzuți de lege) și devin secrete. Generalul s-a acoperit astfel cu o ordonanță. Dlui Iohannis i s-a părut însă „o idee bună” și a aprobat-o în CSAT. Ce i s-o fi părut bun aici? Lasă-i și pe demnitari să mai circule fără coloană ca să știe și ei cum e viața în București. Dar și iadul e pavat cu idei bune, cum se știe din citate: „se va dovedi la Parchet de unde veneam” a zis Oprea misterios. Știm cu toții de unde vine – de-aia are patru stele. Fosta stea a PMP, dna Udrea, a primit votul Camerei pentru anchetarea și reținerea într-un nou dosar de corupție – după ce a „dezvăluit” în plen că sistemul triază politicienii după propriile interese: „vor mai face politică doar cei agreați de sistem”. Evrika! A descoperit și dna Udrea bicicleta. Deputaților le-a fost însă imposibil să se descurce cu patru bile în patru urne (greu, al naibii!) așa că voturile pentru reținere și arestare s-au amestecat și s-au renumărat până a ieșit o aiureală. Dna Udrea nu poate fi arestată ci doar reținută 24 de ore – timp în care Oana Zăvoranu s-a oferit să-i țină locul: „a venit momentul ca dl. Băsescu s-o schimbe pe blonda de la Cotroceni cu o brunetă sexoasă și deșteaptă din Primăverii”. Degeaba! E prea târziu pentru schimbare. De câte ori n-am votat noi schimbarea și n-am schimbat decât cauciucurile.

 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.