Home Social Octombrie, cu 23 de grade Celsius

Octombrie, cu 23 de grade Celsius

DISTRIBUIŢI

În decursul acestei luni, temperaturile se vor încadra între 17 grade Celsius în estul Transilvaniei și 22-23 de grade Celsius în sudul extrem. La sfârșitul lunii, însă, maximele se vor situa între 10 și 15 grade Celsius. În zonele depresionare din centrul și nordul țării, peste noapte se vor înregistra și minus 8 grade Celsius. În octombrie, cantitățile de precipitații sunt apropiate de mediile multianuale, cu o tendință de exces, îndeosebi, în regiunile estice. În luna noiembrie, în sudul țării, temperaturile pot depăși, în unele zile, 20 de grade Celsius. Și pentru zona de vest, meteorologii estimează valori peste mediile climatologice, care scad treptat, fiind cuprinse, la sfårșitul lunii, între 2 și 9 grade Celsius. Nopțile vor fi din ce în ce mai reci, iar în zonele depresionare din centrul și nordul țării, minimele vor coborî sub minus 10 grade Celsius. În majoritatea regiunilor își vor face apariția bruma și ceața. În zonele de deal și de munte ploile se pot transforma în lapoviță și în ninsoare. În luna decembrie, în zonele de câmpie, maximele pot depăși 15 grade Celsius. În zonele depresionare, peste noapte, se așteaptă minime chiar mai mici de minus 20 de grade Celsius. Își vor face apariția ceața,  chiciura și depunerea poleiului. La munte și izolat, în est și sud-est, vântul va spulbera zăpada.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.