Chiar daca, de-a lungul timpului, oficialii romani, reprezentanti ai MApN, in frunte cu Mircea Pascu, au negat vehement ca NATO ar fi interesata de soarta fostilor securisti, recent presa romana a primit confirmarea direct de la cartierul general al Aliantei. Mihai Carp, reprezentant al Directiei Afaceri Politice din NATO, afirma ca problema fostilor securisti prezenti in structurile statului a fost discutata de reprezentantii NATO si ai Romaniei. Chestiunea este delicata in conditiile in care Romania va trebui sa adere la valorile si regulile Aliantei, urmand sa aiba acces si la informatii cu caracter secret. -Nu este un secret ca echipe NATO au discutat problema cu colegii lor romani-, a spus Carp, de origine romana, fost diplomat american la Ambasada SUA la Bucuresti, contrazicandu-i astfel pe oficialii romani, care au preferat, in repetate randuri, sa creeze senzatia ca presa straina si cea autohtona bat campii. De asemenea, Carp mai afirma ca reforma serviciilor secrete din tarile candidate va fi luata in considerare in momentul in care NATO va decide, la summit-ul de la Praga din luna noiembrie a acestui an, sa primeasca noi membri.
Aceste declaratii au fost facute intr-o conferinta cu tema -NATO dupa atentatele de la 11 septembrie-, sustinuta de reprezentantul Aliantei in timpul vizitei pe care o intreprinde in Bucuresti. Facand referire la participarea Romaniei in Afganistan, Carp a mai spus ca aceasta dovedeste ca armata este in -plina modernizare-, iar cooptarea intr-un camp de lupta international sporeste sansele unei tari de a adera la Alianta. In opinia lui Carp, Romania a facut progrese importante in ultimii ani, insa o eventuala aderare va insemna -nu o umbrela NATO, ci responsabilitatea de a contribui pe deplin la misiunile Aliantei si la procesul politic-, adaugand ca -Romania in NATO nu e un act de caritate, ci o decizie in favoarea intaririi Aliantei-. In privinta summit-ului de la Praga, reprezentantul NATO s-a aratat sceptic, afirmand ca, -fizic, NATO nu poate primi acum sapte noi tari-, motivand cu un -exemplu minor, respectiv ca nu sunt sali destule de conferinta, dar vor fi anul viitor-. Pozitia lui Carp este cu atat mai interesanta cu cat, in plin razboi cu -Wall Street Journal-, ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, afirma ca problema fostilor securisti ar putea fi discutata cel mult dupa ce Romania va deveni membru NATO. Faptul ca Alianta este interesata pe mana caror demnitari isi va incredinta secretele nu era greu de anticipat, insa majoritatea autoritatilor de la Bucuresti au preferat sa faca din acest lucru un subiect tabu. Unul dintre motive ar putea fi chiar cel semnalat de WSJ, si anume faptul ca multi dintre fostii securisti se regasesc inca in functii-cheie ale statului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















