Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Plata

Procesul de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR) a fost finalizat ieri, cand Erste Bank a virat 2,2 miliarde de euro in contul escrow, deschis de statul roman la Citibank Londra, pentru plata a 36,8% din actiunile BCR. -Pretul de vanzare a actiunilor a fost incasat de statul roman, iar Erste Bank este noul actionar majoritar al BCR-, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Amenzi

Inspectorii Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) au sanctionat, in perioada 2-6 octombrie, cu 12 amenzi, in valoare totala de 49.200 lei, mai multe ferme si primarii pentru incalcarea normelor de biosecuritate, si au dispus suspendarea activitatii la doua ferme de pasari. Verificarile au vizat 10 ferme de crestere a pasarilor, 9 ferme de ferme de porci si 14 primarii, precum si modul in care este aplicata legislatia privind monitorizarea, combaterea si eradicarea gripei aviare de catre consiliile locale si primarii.

Cursa

Delta Air Lines va lansa, in luna iunie a anului viitor, o cursa directa pe ruta Bucuresti – New York, operatorul american mizand pe un grad de ocupare de 80-90% pe zborurile care vor lega Romania de Statele Unite ale Americii (SUA). Delta Airlines a avut zboruri in Romania si in trecut, dar a renuntat la cursele spre aceasta destinatie in urma cu opt ani. Primul zbor de la Bucuresti la New York va avea loc in data de 6 iunie, calatoria avand o durata de 10 ore si jumatate, cu patru ore mai putin decat in cazul curselor cu escala intr-un oras european. (I.J.)

Cedare

OMV va ceda companiei Petrom, pana cel tarziu la jumatatea anului viitor, drepturile de explorare si productie pe un perimetru din Bulgaria, a declarat, ieri, la Viena, directorul diviziei de explorare si productie din cadrul OMV, Helmut Langanger. Petrom, cea mai mare companie petroliera romaneasca, desfasoara activitati de productie in Romania, Kazahstan si Rusia. Pe piata din Bulgaria, compania este prezenta doar pe sectorul de distributie carburanti, prin intermediul celor 74 de statii OMV achizitionate la inceputul acestui an.

Vanzari

Retailerul francez Carrefour a consemnat vanzari de 22,1 miliarde de euro in trimestrul trei, cu 6,8% peste valoarea aferenta perioadei similare a anului 2005, pe fondul cresterii cotei de piata detinute in sectorul alimentar din Franta, transmite Reuters.

Interes

Omul de afaceri francez Francois Pinault este interesat sa preia divizia Suez din domeniul mediului, pentru 18 miliarde de euro, si poarta discutii privind achizitia in parteneriat cu grupul italian de utilitati Enel, potrivit cotidianului -Les Echos-, citat de Reuters. Cotidianul relateaza, fara a cita surse, ca Pinault negociaza de mai multe luni cu Enel.

Corectie

Moneda nationala si-a continuat evolutia oscilanta din aceasta saptamana, pierzand din nou teren in fata euro, in sedinta interbancara de joi, dupa ce in ziua precedenta s-a apreciat pana in apropierea pragului de 3,5 unitati. Bancile au afisat, la finalul sedintei, cotatii in intervalul 3,5090 – 3,5140 lei/euro, in crestere cu 0,6 bani peste nivelul de la inchiderea de miercuri.

Evolutia este similara cu cea din primele doua zile ale saptamanii, cand, dupa o apreciere de un ban in sedinta de luni, leul a pierdut teren in ziua urmatoare, revenind peste 3,51 unitati in raport cu moneda europeana.

Sugestii

Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat, joi, ca isi doreste ca Erste Bank, noul proprietar al Bancii Comerciale Romane, sa adopte -o atitudine comerciala agresiva- pentru sustinerea sectorului privat, in special a intreprinderilor mici si mijlocii, si a proiectelor de interes local si regional.

Pesimism

OTP isi pastreaza interesul pentru achizitionarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), dar sansele de castig in cursa de preluare a institutiei de credit sunt reduse, a declarat, joi, directorul general adjunct al bancii ungare, Laszlo Wolf, citat de Reuters. OTP participa, alaturi de National Bank of Greece, la privatizarea CEC, cele doua banci fiind singurele selectate in ultima etapa a ofertelor imbunatatite.

Urcare

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si-a mentinut cresterea usoara inregistrata la mijlocul zilei pana in finalul sedintei de joi, in contextul unei lichiditati de 38 milioane lei, jumatate din rulajul de miercuri.

Indicele BET-C, care reflecta tendinta generala a pietei, a inchis in urcare cu 0,2%, iar preturile actiunilor lichide, urmarite in indicele BET, au obtinut un castig de 0,3%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.