PSD si PUR au semnat, ieri, la Snagov, un nou protocol de colaborare, punand astfel capat unei lungi perioade in care negocierile dintre umanisti si social-democrati chiar au degenerat in acuzatii, insulte si lovituri sub centura. Vina pentru razboiul PUR-PSD o poarta, in mare parte, presa, a spus seful umanistilor, Dan Voiculescu, aprobat de Nastase. -Presa a gasit subiect de scandal acolo unde au fost doar diferente de opinii-, a remarcat Voiculescu. De altfel, una dintre prevederile protocolului spune clar ca, pe viitor, -PSD si PUR hotarasc sa se abtina, atat la nivel central, cat si la nivel judetean, de la atacuri si afirmatii nefondate in mass-media centrala si locala, urmand ca eventualele tensiuni din judete sa fie solutionate operativ de catre Comisia Centrala de Evaluare-.
Grupul propriu, o promisiune pentru mai tarziu
Principala doleanta a PUR – care a blocat mult timp negocierile – se refera la crearea unui grup umanist propriu la Camera. Cererea a fost -rezolvata- la PSD; formatiunea lui Nastase s-a angajat -sa sprijine, in continuare demersurile pentru formarea unui grup parlamentar al PUR, la Camera Deputatilor si ulterior si la Senat, potrivit prevederilor legale si regulamentare-. De amintit ca, in prezent, Regulamentul Camerelor nu permite umanistilor sa-si materializeze visul.
Lovitura dureroasa pentru fugarii pesedisti
Noul protocol ii interzice lui Dan Voiculescu sa-i mai primeasca in PUR pe dezertorii social-democrati. Unul dintre motivele care au tensionat permanent colaborarea dintre cele doua partide a fost tocmai politica larga si generoasa prin care Voiculescu ii gazduia pe fugarii lui Nastase. In schimb, PUR a obtinut promisiunea ca Ministerul pentru IMM-uri va primi resurse bugetare suplimentare, care sa-i permita largirea organigramei si extinderea in teritoriu. Despre cererea PUR privind obtinerea unor posturi in administratie, AVAB sau vami, protocolul nu pomeneste nimic. Nastase a lasat insa sa se inteleaga ca PSD va avea grija de partenerul de guvernare.
Impreuna si la alegeri
Protocolul acopera si perioada localelor din 2004, formatiunile angajandu-se sa-si sustina in turul al doilea al alegerilor candidatul mai bine plasat. Pentru alegerile parlamentare, partidele vor incheia, probabil, un acord diferit, a precizat Nastase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















