O data cu societatile comerciale cu profil agricol vor fi privatizate si amenajarile piscicole din cadrul acestora. Directorul general al Agentiei Domeniilor Statului (ADS), Corneliu Popa, declara ca in prezent se face o evaluare a acestora, pentru a se stabili care amenajari sunt mai rentabile, ca sa treaca in administrarea Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol. Compania (CNAFP) are rolul de a administra in numele statului populatia piscicola, mai concret amenajarile piscicole proprietate publica sau privata a statului, care au ca destinatie producerea de puiet, remont si reproducatori necesari repopularii. Pepinierele pentru producerea puietului se vor prelua cu titlu gratuit de la ADS. Acestea vor produce puiet cu prioritate pentru bazinele piscole naturale, iar surplusul va fi orientat catre cei care exploateaza amenajari piscicole. Concesionarea terenului si privatizarea se vor face in conformitate cu legislatia care reglementeaza privatizarea prin licitatie cu strigare si cresterea atractivitatii societatilor comerciale cu profil agricol.
Investitii mari, dar profit pe masura
In prezent, in cadrul societatilor comerciale cu profil agricol sunt circa 17 astfel de amenajari, din care 11 sau 12 vor trece la CNAFP. Surse din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) spun ca multe dintre acestea nu mai produc puiet si ridica mari probleme, pentru ca au incheiate contracte de asociere in participatiune, multe cu clauze irevocabile de vanzare-cumparare. Cu toate problemele, aceste amenajari piscicole reprezinta puncte de interes pentru potentiali investitori intrucat, desi necesita investitii mari, banii pot fi recuperati in circa trei ani, iar profiturile obtinute dupa amortizarea costurilor sunt considerabile. Situatia dificila in care se gasesc in prezent unele dintre aceste amenajari nu este in toate cazurile una intamplatoare, existand suspiciuni ca au ajuns in aceasta stare tocmai pentru a fi cumparate la un pret mai mic. Cum acest lucru este greu de demonstrat, nu ramane decat ca ADS sa organizeze licitatii cat mai transparente pentru vanzarea acestora si sa le atrbuie unor investitori interesati sa le redreseze.
Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol, recent infiintata, are o serie de atributii: aplicarea strategiei nationale in domeniul protejarii fondului piscicol si gestionarii durabile a acestuia, prin pescuit si repopularea bazinelor piscicole naturale; elaboreaza metodologia de evaluare a fondului piscicol si de stabilire a cotelor anuale de pesti si alte vietuitoare acvatice; urmareste exploarea durabila prin pescuit a fondului piscicol administrat, la nivelul cotelor alocate din captura totala admisibila si concesioneaza fondul piscicol persoanelor juridice care au in obiectul de activitate pescuitul, prin autorizarea acestei activitati; stabileste preturile de pornire a licitatiei pentru concesionarea fondului piscicol; asigura refacerea prin repopulari a fondului piscicol din bazinele piscicole naturale; elaboreaza proiecte de reglementari in domeniul pescuitului si protectiei fondului piscicol.
16%, pentru finantarea cercetarii
CNAFP este condusa de un Consiliu de Administratie (CA), membrii fiind numiti prin ordin al ministrului, iar unul dintre acestia va fi desemnat sa indeplineasca functia de presedinte si va fi si director general al companiei. Durata mandatului membrilor CA nu poate fi mai mare de patru ani. O data cu infiintarea companiei se constituie si Comitetul Consultativ National pentru sectorul pescaresc, care are rol consultativ asupra tuturor problemelor referitoare la reglementarile privind accesul in zonele libere si resursele piscicole, precum si stabilirea modului de exercitare a activitatilor de exploatare.
Veniturile Companiei se vor constitui din tarifele pentru atestarea, licentierea si autorizarea activitatilor de pescuit comercial, recreativ si sportiv, valoarea redeventei obtinute din concesionarea fondului piscicol administrat, activitati proprii. Din veniturile Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol se poate aloca o cota de pana la 16% pentru finantarea unor activitati de cercetare si studii aplicative. Potrivit Legii 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura, terenurile ocupate de ape, din domeniul public sau privat al statului, sunt scutite de taxe si impozite. Reglementarile privind concesionarea fondului piscol din bazinele piscicole naturale, precum si conditiile si criteriile de participare la licitatiile organizate vor fi stabilite de autoritatea care raspunde de pescuit si acvacultura.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















