Penultima etapă a Ligii Campionilor a confirmat că Manchester City nu se va lupta pentru marele trofeu nici în acest an. După remiza din jocul cu Real Madrid, scor 1-1, englezii și-au luat adio de la poziția a doua a Grupei D, care ar fi asigurat continuarea în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent. City s-a văzut condusă de „galactici” încă din minutul 10, când a înscris Benzema, a egalat cu un sfert de oră înainte de final din penalty, grație lui Kun Aguero, dar nu a mai reușit să îl învingă pe Casillas însă o dată. În plus, gruparea din Manchester este la un singur pas să rateze și continuarea parcursului în Liga Europei, ocupând în acest moment ultimul loc, la un punct în spatele lui Ajax Amsterdam. În celălalt meci al grupei, Borussia Dortmund a trecut fără prea mari probleme de Ajax, scor 4-1, și și-a asigurat prezența în optimile Ligii Campionilor, la fel ca și Real Madrid. În urma partidelor de miercuri, au mai obținut calificarea în fazele eliminatorii ale competiției echipele AC Milan, Schalke 04, Arsenal și Paris Saint-Germain.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















