Home Actualitate Senatorul USL Ovidiu Marian, audiat la DNA Timișoara ca martor într-un dosar...

Senatorul USL Ovidiu Marian, audiat la DNA Timișoara ca martor într-un dosar de trafic de influență

DISTRIBUIŢI

Senatorul USL de Arad Ovidiu Marian s-a prezentat, joi, la sediul DNA Timișoara, unde a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar despre care surse din rândul anchetatorilor spun că se referă la trafic de influență, alături de Marian fiind citată și o avocată.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că numele senatorului USL de Arad Ovidiu Marian a fost menționat într-un caz de trafic de influență, transmite corespondentul Mediafax.
Ovidiu Marian a declarat, joi, la intrarea în sediul DNA Timișoara, că nu știe de ce a fost citat.
"Este o capcană pentru că eu nu am avut niciun trafic de influență cu nimeni", a declarat senatorul.
Întrebat dacă are vreo legătură cu avocata Patricia Diana Băla, al cărei nume este vehiculat în legătură cu acest dosar, parlamentarul a spus că de zece ani nu a mai vorbit cu aceasta.
"Băla Patricia Diana a fost angajata mea acum zece ani, de atunci nu ne-am mai văzut și nu am mai vorbit deloc. Am fost nașul copilului ei, dar asta acum 20 de ani", a spus Ovidiu Marian.
Ulterior, la sediul DNA Timișoara a ajuns și avocata Patricia Diana Băla, ea spunând că nu știe de ce a fost citată.
La rândul său, șeful DNA Timișoara, Tamas Schiffbeck, a spus că parlamentarul este doar martor într-o anchetă în curs.
"Este vorba despre o anchetă în curs, senatorul Ovidiu Marian a fost într-adevăr citat pentru audieri la DNA Timișoara, însă în calitate de martor. Cazul nu are legătură cu activitatea sa", a declarat Tamas Schiffbeck.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.