Preotul ortodox care a organizat un târg de locuri de muncă la Cluj-Napoca a lansat, marți, un proiect cu finanțare europeană prin care persoane din mediul rural și fără locuri de muncă vor urma cursuri de formare profesională, iar unele dintre ele vor fi ajutate să își deschidă propria afacere.
Preotul ortodox Dorel Gălan, coordonatorul proiectului, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că proiectul lansat, „Cariera în rural“, este finanțat prin Fondul Social European – POSDRU și se adresează exclusiv locuitorilor din șase comunități rurale din județul Cluj. „Aceștia vor beneficia de servicii care să le faciliteze accesul pe piața muncii. În cele șase comunități vom înființa câte un centru unde vor participa la cursuri de competențe antreprenoriale persoanele care nu au locuri de muncă și grupurile vulnerabile, cum sunt femeile și tinerii șomeri. Ne propunem ca 12 persoane să își deschidă propria afacere în domenii non-agricole. De exemplu, o afacere de vânzare a produselor de țesătorie, o pensiune sau o firmă de prelucrarea lemnului“, a spus Gălan, care este preot la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din cartierul clujean Grigorescu.
Potrivit proiectului, grupul țintă este constituit din 300 de persoane care vor fi selectate, consiliate și sprijinite, din care 120 vor fi integrate în programe de formare profesională, iar dintre acestea vor fi selectate cele 12 pentru deschiderea unei afaceri.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















