Cu două săptămâni înaintea votului, dl. Băsescu a ieșit la declarații înviorând astfel o campanie în care USL, ambetată deja de victorii, împărțea „frățește” portofoliile (poate le împart ca frații Dolănescu, la Tribunal) iar ARD își dădea singură stingerea odată cu găinile: „ARD e sub PDL în sondaje” – recunoștea dl. Blaga. Ca de obicei, Antenele au înțeles invers titrând: Blaga recunoaște, ARD e peste PDL. E și acesta un mod de a vedea lucrurile: pe dos. Poate se confirmă și în sondajele unde USL este peste țară (62% scris, 70% oral). Dl. Băsescu a corectat același tip de titrare unde Consiliul European era considerat un eșec – deși România a câștigat 2,4 mld de euro în plus la negocieri. Pentru presă însă un eșec este mai rentabil decât o reușită – ca și pentru partide, de altfel, care trăiesc din eșecurile altora și închid ochii la ale lor ațipind precum dl. Antonescu pe care dl. Băsescu l-a ironizat pentru mania suspendării: „a dat al 2873-lea avertisment după care a căzut pe spate și a adormit”. Sincer, era mai bine dacă dl. Băsescu îl învelea și-l lăsa să viseze în pace. Președintele a amendat și mitomania premierului: „doar Ceaușescu a crezut că poate păcăli lumea democrată, acum a apărut Ponta” pe care „îl invit să fie cinstit în relația cu președintele și cu presa străină”. Invitația a fost refuzată cu plăcere. Dar nu mai e mult și Ponta va desființa prin absorbție instituțiile (cum a făcut cu ICR și TVR) și nu le va mai ataca.
Punctul cel mai fierbinte a fost atins în legătură cu viitorul premier unde dl. Băsescu a precizat: „nu poți să desemnezi un premier care n-are soluții pentru țară” – ceea ce înseamnă că spaima lui Felix că președintele poate numi altă persoană din USL (nu Ponta) s-ar adeveri. De fapt, dacă USL ar avea vreun dram de milă pentru țară ar renunța singură la Ponta. S-a văzut clar că-i o catastrofă ambulantă. Ce Dumnezeu, asta-i tot ce poate oferi USL? La rândul său, dl. Băsescu a dat al 2012-lea avertisment liderilor USL să nu-l mai implice în campanie și l-a numit pe ministrul Apărării (care nu știa că strategia de apărare e în Parlament) „moș Teacă”. Dar Gabriel Oprea ce era? Acum e teaca lui Ponta care s-a dus imediat la Antene unde a dat al 1001-lea avertisment după care a căzut în cap: „în 9 decembrie domnia lui Băsescu încetează”. Începe tovărășia minciunii – de unde și ultima dorință a președintelui: „aș vrea să-i văd că nu mai mint”. Imposibil. Mai bine le cerea o țigară. În mod sigur, Ponta i-ar da și foc.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















