Masuri
Federatia Engleza de Fotbal (FA) a anuntat ca nu va lua nicio masura in legatura cu accidentarile suferite de portarii echipei Chelsea, Petr Cech si Carlo Cudicini, la meciul cu Reading, din etapa a VIII-a a campionatului. FA a precizat, pe site-ul sau oficial, ca a analizat circumstantele in care s-au produs cele doua accidentari si ca a discutat cu centralul Michael Riley, care a confirmat ca brigada de arbitri a vazut ambele incidente. -Nu se va lua nicio masura-, se mentioneaza intr-un comunicat al forului. Ceh si Cudicini au ajuns direct la spital, in urma interventiilor dure ale jucatorilor Stephen Hunt si Ibrahim Sonko, pe care oficialii londonezi le-au catalogat drept -criminale-.
Pachete
Conducerea clubului Dinamo a decis scoaterea la vanzare a unui pachet cu bilete pentru ambele partide pe care elevii lui Mircea Rednic le vor disputa in grupele Cupei UEFA, pe teren propriu, cu Besiktas Istanbul, pe 2 noiembrie, si cu Bayer Leverkusen, pe 29 noiembrie. Toti abonatii clubului vor beneficia de un pachet promotional, costul biletelor pentru ambele meciuri fiind de doar 45 RON, pentru un loc la una dintre peluze, 80 RON la tribuna a II-a, 120 RON la tribuna I si 160 RON pentru tribuna 0. Preturile pachetelor cu bilete pentru suporterii care nu sunt abonati ai clubului sunt de 50 RON pentru peluze, 90 RON pentru tribuna a II-a, 140 RON pentru tribuna I si 180 RON pentru tribuna 0.
Parere
Pilotul brazilian Rubens Barrichello considera ca va fi dificil pentru fostul sau coechipier de la Ferrari, Michael Schumacher, sa obtina, duminica, dupa Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, al optulea titlu mondial din cariera. Rubens Barrichello isi doreste, in schimb, sa devina primul pilot brazilian care castiga Marele Premiu de pe circuitul de la Interlagos dupa victoria inregistrata de Ayrton Senna, in urma cu 13 ani. -Va fi dificil, dar nu imposibil-, a spus Barrichello.
Prelungire
Selectionerul Luis Aragones si-a prelungit contractul cu Federatia Spaniola de Fotbal (RFEF) si se va afla la conducerea tehnica a nationalei Spaniei pana la finalul Campionatului European din 2008. Aragones va avea un salariu anual de 700.000 de euro, mai mare decat cel prevazut in acordul sau anterior cu federatia spaniola. Noul contract al lui Aragones era redactat de o luna, iar federatia i l-a oferit inainte de meciurile cu Suedia si Argentina, insa tehnicianul nu l-a semnat atunci, spunand ca inca nu a luat o decizie.
Transfer
Directorul sportiv al gruparii FC National, Mihai Ionescu, a declarat ca atacantul Ionut Savu a semnat un contract pe trei sezoane cu echipa bancara. Savu a venit de la formatia Hazer Lankaran (Azerbaidjan), unde a fost coleg cu Robert Ilyes si Catalin Lita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















