Agentii economici din domeniul energetic care vor sa acceseze fonduri europene au la dispozitie 560 de milioane de euro pentru investitii. Cresterea eficientei energetice, valorificarea resurselor regenerabile de energie si reducerea impactului negativ asupra mediului ar fi doar cateva dintre domeniile care ar putea beneficia de sumele puse la dispozitie de Uniunea Europeana. -Credem ca asigurarea cofinantarii va intra sub regulile ajutorului de stat regional, ceea ce inseamna 50% grant, 50% participare proprie a beneficiarului, dar acest lucru va depinde de mai multi factori. Probabil ca fondurile structurale vor fi in proportie de 50% pentru intreprinderile mari si de 60-70% pentru IMM-uri. Daca aplicantul va fi o autoritate publica, cofinantarea ar putea fi mai mica, insa ramane de discutat-, a afirmat Ioana Michiu, euro-consilier la Organismul Intermediar pentru Energie (OIE).
Defalcat, UE va finanta proiecte pentru imbunatatirea asistentei energetice, cu 252 milioane euro, valorificarea resurselor regenerabile de energie – 112 milioane euro si reducerea impactului sistemului energetic asupra mediului – 196 milioane euro.
Perioada pusa la dispozitie pentru cheltuirea fondurilor structurale este de doi ani, iar in caz contrar, suma va trebui sa fie returnata de beneficiar Uniunii Europene. Sistemul este similar proiectului SAPARD, mai ales in ceea ce priveste decontarea banilor. Rambursarea cheltuielilor va avea loc in termen de sase luni de la depunerea cererii de plata.
Referitor la proiectele destinate imbunatatirii eficientei energetice, Comisia Europeana a respins propunerea prin care se mentiona ca fiind eligibile si proiectele de dezvoltare a noi unitati de productie, in cadrul acestora ramanand valabile fondurile destinate modernizarii si retehnologizarii capacitatilor de productie.
In ceea ce priveste proiectele care vizeaza reducerea impactului asupra mediului, UE va finanta investitiile in desulfurare pentru instalatiile mari de ardere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















