Home Economic-Financiar Prima unitate de prelucrare a carnii de vanat din tara

Prima unitate de prelucrare a carnii de vanat din tara

DISTRIBUIŢI

La Gheorgheni a fost deschisa, in premiera nationala, o unitate de prelucrare a carnii de vanat. Directia Silvica Harghita, in parteneriat cu o firma privata, si-a propus sa valorifice vanatul prin prepararea unor produse culinare traditionale. Astfel, au fost create 10 noi locuri de munca, iar capacitatea de productie a unitatii este de 800-900 de kilograme pe zi. Aprovizionarea cu vanat se va face din fondul de vanatoare al Harghitei si al judetelor limitrofe. Seful Directiei Silvice Harghita, Ioan Micu, a declarat ca investitia s-a impus pentru ca veniturile realizate vor fi utilizate pentru protejarea faunei cinegetice. Directia Silvica vrea sa dezvolte initiativa prin crearea unor crescatorii de mistreti in localitatea Borsec. La inaugurarea unitatii a participat si presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, care a apreciat ca ideea ar putea fi preluata si de alte directii silvice din tara.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.