
Redeschiderea adopțiilor internaționale pune din nou Guvernul într-o postură delicată, problema ar fi una sensibilă pentru autorități, nevoite să facă față unor critici vehemente atât în perioada în care aceste operațiuni au fost permise, cât și după ce, la presiunile externe, au decis suspendarea lor.
Recent, Oficiul Român pentru Adopții (ORA) a trimis spre aprobare guvernului, respectiv primului-ministru Emil Boc, un memorandum privind redeschiderea adopțiilor internaționale, această măsură putând fi luată doar în cazurile în care adopția națională a eșuat în rânduri repetate, se arată într-un document obținut, ieri, de către agenția Mediafax.
Documentul inițiat de ORA arată că pe parcursul celor patru ani de implementare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției, s-a constatat că există în continuare câteva categorii de copii „greu adoptabili“ pentru care cadrul normativ în vigoare nu permite identificarea unor soluții de îngrijire adecvate cu caracter permanent.
„Este vorba despre copii mai mari de șase ani, copii aparținând unor minorități etnice, copii cu probleme medicale grave sau cei care sunt mai mulți de doi frați care nu pot fi reintegrați în familie și pentru care nu pot fi identificați adoptatori în România, astfel încât acești copii rămân în sistemul de protecție specială până la împlinirea vârstei de 18 ani“, se arată în documentul ORA.
Moratoriul asupra adopțiilor internaționale a fost instituit în anul 2001. Suspendarea adopțiilor a fost urmarea a două decizii ale Comitetului Român pentru Adopții (CRA), întărite apoi prin Ordonanța de Urgență 121 din 8 octombrie 2001.
În 6 decembrie 2001, prin Ordonanța de Urgență 161, guvernul a adus o serie de modificări actului normativ prin care a suspendat adopțiile internaționale, stipulând situațiile în care se pot face derogări de la prevederile moratoriului.
Autoritățile române au susținut în repetate rånduri că aceste completări erau necesare pentru a soluționa cazuri-limită și că ele nu reprezintă o eludare a interdicției asupra adopțiilor internaționale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















